Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

securitatea comunicaţiilor şi procedurile de operare standard trebuie
revalidate, repetate şi distribuite tuturor eşaloanelor pentru a se asigura că unităţile
cunosc procedurile corecte pentru securitatea comunicaţiilor şi aplicarea coordonată a
planurilor. Transmiterea cheilor de criptare de grup prin reţeaua radio de abonat
mobil reprezintă o măsură de rezervă faţă de transmiterea normală a acestora, mai
ales atunci când există constrângeri generate de distanţele mari;
în timp ce în cazul telefoanelor din sistemul de sateliţi „Iridium” au fost
sesizate unele dificultăţi în utilizarea lor şi fiabilitatea relativ scăzută a acestora,
sistemul de comunicaţii prin satelit INMARSAT şi-a demonstrat eficienţa în
asigurarea conectivităţii limitate în voce şi date pentru vehiculele C2 pe timpul
deplasării, însă terminalele din acest sistem au fost aduse prea târziu în cadrul
diviziei;
la nivelul diviziei se constată nevoia de mai multe mijloace radio
monocanal prin satelit, chiar dacă lucrează numai în trei reţele (comandă şi control,
operaţii şi cercetare, sprijin de foc), în scopul asigurării mijloacelor radio pentru
elemente sau cerinţe neprevăzute şi echipele de luptă ale brigăzilor la distanţe foarte
mari.
Spre deosebire de cele prezentate anterior, în ceea ce priveşte conflictele din
spaţiul ex-Iugoslav, după încheierea misiunilor, specialiştii NATO au analizat modul
de ducere a operaţiilor şi au ajuns la anumite concluzii şi învăţăminte, din care redăm
în continuare câteva:
conducerea NATO ar fi trebuit să-şi definească cu claritate modul de acţiune
încă de la începutul misiunii, atât din punct de vedere militar cât şi civil;
pe timpul planificării / configurării forţei ar fi trebuit prevăzută o forţă de
rezervă;
Comandamentul Aliat de Reacţie Rapidă ar fi trebuit să deţină OPCOM
pentru această operaţie;
NATO trebuie să-şi redefinească conceptul aranjamentelor de comandă şi
control în sensul de al eficientiza;
pe timpul ducerii operaţiei pot apare contradicţii pe linie de comandă şi
control, atunci când nu corespund reglementările naţionale cu cele ale NATO, mai
ales în privinţa controlului operaţional, datorită diferenţelor de interpretări ale acestei
relaţii de autoritate de comandă.
În ceea ce priveşte operaţia ,,Enduring Freedom” din Afganistan, declanşată la
data de 7 octombrie 2001, aflată încă în desfăşurare, operaţiunea a început cu o
campanie aeriană ofensivă în care au fost întrebuinţate aproximativ 350 aeronave din
toate categoriile de aviaţie, majoritatea aparţinând SUA, la care s-au adăugat cele
britanice, franceze, germane şi ale altor state. Chiar dacă operaţia încă nu s-a încheiat
şi nu au fost încă publicate rapoarte complete post acţiune, vom încerca vom încerca
totuşi o ,,radiografie” a campaniei. Campania aeriană poate fi considerată de
amploare medie, atât din punctul de vedere al volumului de tehnică întrebuinţată, cât
şi din cel al întinderii în timp. Au fost executate 15.000 de ieşiri de aviaţie, din care
7.100 aparţin Forţelor Aeriene ale SUA, iar diferenţa, aviaţiei celorlalte state
partenere. Forţele aeriene ale SUA au executat 450 ieşiri de aviaţie în misiuni de
336