Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

FORME DE VIOLENŢĂ
NEREGLEMENTATE ÎN DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR
Cristina ŞTEFAN *
Rezumat: În vreme ce unele tipuri de ameninţări convenţionale au fost contracarate şi
ulterior îndepărtate, altele noi, neconvenţionale, le-au luat locul dovedindu-se a fi mai periculoase.
Mediul de securitate internaţional se află într-o continuă şi rapidă schimbare.
Apare astfel, o nouă categorie de riscuri, asimetrice, neconvenţionale, neoclasice, ce pot
consta în acţiuni armate şi nearmate, deliberate, având ca obiectiv afectarea securităţii şi apărării
naţionale prin provocarea de consecinţe directe sau indirecte asupra vieţii social-economice a
ţării. Între riscurile şi ameninţările de acest tip se pot enumera: terorismul transnaţional şi
internaţional, criminalitatea organizată, traficul de droguri şi de carne vie, spălarea de bani,
contrabanda cu arme, proliferarea armelor de distrugere în masă, ameninţări de natură ecologică,
războiul mediatic, războiul cibernetic, războiul informaţional, războiul psihologic, corupţia,
extremismul de dreapta şi religios, etc.
Cuvinte-cheie: ameninţare, terorism, extremism, crima organizată, război cibernetic,
război mediatic.
1. Noi ameninţări la adresa securităţii şi apărării
1.1 Conceptul de ameninţare
Conceptul de „ameninţare”, în opinia sociologul german G. Bechmann, a
devenit o funcţie de alarmă în raport cu reprezentarea nesiguranţei. 1 Conştientizarea
riscurilor şi pericolelor facilitează transformarea acestora în ameninţare. Ameninţările
şi, în mod deosebit înţelegerea esenţei acestora, au cunoscut în timp abordări diferite.
Investigaţiile ştiinţifice din ultima vreme acordă o mare atenţie acestei problematici
având în vedere faptul că ameninţările sunt într-o permanentă schimbare de formă.
Acceptarea sau neacceptarea ameninţărilor nu poate fi făcută fără a cunoaşte
dimensiunile multiple ale acestora şi în primul rând cea socială şi temporală. În felul
acesta ameninţările se subsumează caracteristicilor societăţii moderne.
Au apărut astfel o serie de noţiuni cu ar fi: „ameninţare cu forţa” (acţiunea prin
care un stat sau mai multe state săvârşesc acte politice, economice, militare sau de
altă natură, cu scopul de a impune altui stat sau altor state să renunţe la deplina
exercitare a drepturilor şi atributelor suverane) 2 sau „ameninţarea militară externă”,
pe care analiştii o înţeleg ca fiind ameninţarea ce priveşte securitatea pe plan militar
şi a cărei sursă se situează în afara frontierelor naţionale. Ea poate să aibă ca origine
„revendicări teritoriale, o ingerinţă în problemele interne ale unei ţări, prezenţa unor
focare de conflict armat îndeosebi aproape de frontierele unui stat sau de cele ale
*
Doctorand în Ştiinţe militare, Universitatea Naţională de Apărare, anul I, Bucureşti, România,
stefan_cristina73@yahoo.ro.
1
G.BECHMANN (coord.), Opladen Wesrdeutscher Verlag, 1993, p.242.
2
M.Ap.N., Culegere de termeni, concepte şi noţiuni de referinţă din domeniile politici militare,
securităţii naţionale şi apărării armate, Ed. Militară, Bucureşti, 2000, p.30.
349