Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

Barry Buzan defineşte termenul de “complex de securitate”, aproximând
conceptul de „comunitate de securitate” dezvoltat de Karl Deutsch la sfârşitul anilor
50 (concept revendicat şi de programul de cercetare liberal). Teoria „clasică” a
complexului de securitate dezvoltată de Buzan în prima ediţie a volumului sau
People, States and Fear (prima ediţie apărută în 1983) porneşte de la constatarea că
toate statele sunt cuprinse într-o reţea globală de interdependenţa a securităţii. Dar, de
vreme ce ameninţările politico-militare străbat mai uşor distanţe scurte, insecuritatea
este adesea asociată cu proximitatea 31 . Tiparul normal de interdependenţă de
securitate într-un sistem geografic divers şi anarhic este unul al cluster-ilor
regionali 32 , denumiţi de autor „complexe de securitate”.
Teoria complexului de securitate (apărând în lucrările „Şcolii de la
Copenhaga”) sub iniţialele RSCT, este un exemplu al dialogului în domeniul
securităţii între adepţii a trei curente teoretice: neorealismul, globalismul şi
constructivismul.
Însumând cele afirmate mai sus, observăm încă o dată principalele puncte de
reper ale abordării realiste în domeniul securităţii internaţionale: statul ca referent
obiectiv al securităţii rămâne principalul reper comun al realiştilor, fie ca vorbim de
stat ca actor individual implicat în acumularea puterii (sensul realismului clasic), fie
că vorbim de sistemul de state (sensul neorealismului). Puterea este percepută fie ca
scop în sine (realismul clasic), fie ca obiectiv maximal după ce se asigură în prealabil
supravieţuirea statelor într-un mediu anarhic (neorealismul sau realismul structural).
Echilibrul puterilor decurge din caracterul raţional al actorului, statul-naţiune, pentru
ca statele au tendinţa naturală să se echilibreze reciproc, cu scopul de a preveni
dominaţia unuia asupra tuturor celorlalte (hegemonia). Un element important îl
observăm în acest caz faptul ca firmele pot fi înlocuite cu statele constituie anarhia,
fie ca este cauzată de comportamentul statului, fie de caracterul sistemului
internaţional.
Globalizarea şi interdependenţa nu anulează logica neorealistă, după cum
afirma liberalismul instituţional, ci conectează statele într-o reţea globală de
ameninţări (amintind de conceptul de societate a riscului) şi reţele regionale de
interdependenţa strategică (complexe de securitate). Statul nu poate conta decât pe
sine însuşi pentru a-şi asigura securitatea, acumulând capabilităţi (militare). Însă, aşa
cum au recunoscut şi neorealiştii, aceste capabilităţi sunt mai uşor de procurat de
către statele puternice, cu o coeziune internă mai ridicată, cu relaţii externe mai
dezvoltate.
31 Barry BUZAN, Ole WÆVER, Jaap de WILDE, Security: A New Framework for Analysis,
Boulder, London: Lynne Rienner Publishers, 1998, pp. 10-11.
32 Expresia, utilizata de Buzan şi colegii săi, este preluată din limbajul economic. S-ar putea
traduce concentrare regională, însă datorită specificului său, am preferat o traducere aproximativă
care să nu piardă termenul original din limba engleză, procedeu deja observat în mai multe lucrări
din domeniul ştiinţelor sociale din România. Un „cluster regional” poate fi definit ca „o concentrare
delimitată geografic de firme interdependente” (Regional Clusters for Europe, Observatory of
European SMEs, 2002/nr. 3, Comisia Europeană, Bruxelles, p. 13).
26