Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

puterea (sublinierea noastră), iar în ceruri, credinţa”. În acelaşi spirit, un analist
român afirmă: „Violenţa, forţa, banii, bogăţia, secretele tehnologice, relaţiile şi
informaţiile sunt principalele elemente ale puterii. Cu aceste instrumente folosite cu
abilitate conduc lumea împăraţii, regii, preşedinţii de ţară sau militarii şi liderii
economici. Istoria a arătat că puterea, de cele mai multe ori, a călcat în picioare şi va
distruge fiinţe umane mai slabe sau slab organizate social” 11 .
S-a scris enorm de mult despre război 12 – definit, de regulă, drept conflict
armat între două sau mai multe grupuri, clase sociale sau state, pentru realizarea unor
interese economice şi politice – începând cu filozoful antic chinez Lao Zi (secolul VI
î. Hr.) şi continuând cu cărţile (mai ales memoriile) atâtor faimoşi conducători
militari, între care Caesar (Comentarii de bello Gallico, Comentarii de bello civili),
Napoleon Bonaparte (Oeuvres de Napoleon à Sainte-Hélène, tradusă sub titlul de
Memoriile lui Napoleon), Karl von Clausewitz (Von Kriege/Despre război), Bernard
Law Montgomery (Foreward to Victory), Dwight Eisenhower (Crusade in Europe),
Charles de Gaulle (Mémoires de guerre) etc.
Faimosul Von Clausewitz, ce afirma în urmă cu aproape 200 de ani, că
„războiul nu este altceva decât politica de stat continuată cu alte mijloace” şi îl
definea drept „un act de violenţă, pentru a sili adversarul să ne îndeplinească voinţa
(…). Violenţa, adică violenţa fizică (deoarece violenţa morală nu există în afara
conceptului de stat şi a celui de lege) este deci mijlocul, iar a-i impune inamicului
voinţa noastră, scopul” 13 . Acesta, scopul, a făcut atât de multe victime în decursul
timpului, a dus la dispariţia nu numai a mii, milioane, zeci de milioane de oameni, ci
şi a atâtor şi atâtor state 14 .
Omenirea a cunoscut tot felul de războaie, de o varietate aproape incredibilă, ca
motivaţii şi durată: de numai „şase zile” (iunie 1967, Israel vs. Egipt, Siria şi
Iordania), dar şi de „şapte ani” (1756-1763, între Anglia, Prusia şi Portugalia, pe de o
parte, şi Franţa, Austria, Rusia, Suedia, Saxonia şi Spania, pe de altă parte), de
„treizeci de ani” (1618-1648, între principii protestanţi din Imperiul Romano-
German, pe de o parte, şi principii catolici şi împărat, pe de altă parte, transformat
apoi într-un război european generalizat) şi chiar de „o sută de ani” (1337-1453,
conflict armat între Anglia şi Franţa pentru teritoriile franceze stăpânite de dinastia
engleză şi pentru Flandra). O tipologie mai amănunţită am prezentat în capitolul
afectat conflictelor, în lucrarea „Geooplitica. Universul puterii” (2008). Important de
subliniat este faptul că, acum la începutul mileniului III, conflictele/războaiele nu
sunt de domeniul trecutului, ci o prezenţă vie. După prăbuşirea comunismului în
Europa şi implozia Uniunii Sovietice se credea că va veni pacea adevărată, dar n-a
11 Victor DUŢĂ, Religie şi putere. Noua ordine internaţională, Editura Ştefan, Bucureşti, 2008, p.
5.
12 Vezi, în acest sens, şi capitolul „Stare conflictuală-conflict-război” din Silviu NEGUŢ (2008), op.
cit., pp. 216-252.
13 Carl von CLAUSEWITZ, Despre război, Editura Antet XX Press, Filipeştii de Târg, fără an, p. 6,
respectiv p. 9.
14
O idee asupra zonelor periculoase, nesigure, din lume oferă lucrarea lui Robert PELTON, The
world's most dangerous places, 4
304
th edition, Harper Collins Publisher, New York, 2000.