Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

muncă. Dar ei emigrau pentru salarii mai mari. Activităţile pe care le făceau „afară”
se puteau face şi în România: chiar şi acum există disponibilitate de locuri de muncă
pe piaţa românească în activităţi casnice, în agricultură sau în construcţii. Doar că se
oferă salarii mult sub nivelul celor din străinătate 19 . Cu alte cuvinte, românii au plecat
pentru că erau în căutarea unor salarii mai mari, nu neapărat pentru că nu găseau
locuri de muncă (încă înainte de criză, şantierele româneşti îşi desfăşurau activitatea
cu cetăţeni turci, chinezi, din Bangladesh sau alte zone; existau locuri de muncă şi
pentru români, dar români au refuzat să le ocupe, preferând să emigreze pentru salarii
mai mari). Pe de altă parte, la acest moment, migrarea cetăţenilor europeni din sudul
spre nordul Europei nu ţine de căutarea unor salarii mai mari, ci de căutarea propriuzisă
a locurilor de muncă: datorită crizei, s-au închis o serie de unităţi de producţie,
locurile de muncă a dispărut, astfel că migraţia a fost considerată o soluţie de salvare.
Condiţia globalizării impune ca şi forţa de muncă să se mişte la nivel planetar.
Migraţia forţei de muncă este rezultat al globalizării, dar în acelaşi timp munca ajută
la integrare şi la adâncirea globalizării. Teoria clasică a lui Smith si Ricardo trebuie
adusă la zi, având în vedere faptul că ea nu mai corespunde din perspectiva
globalizării.
În epoca Uniunii Europene, bunurile şi producţia s-au deplasat spre Asia. În
mod normal, conform teoriei economice amintite, cetăţenii europeni, producători şi
consumatori ai bunurilor respective, până la un moment produse şi consumate în
cuprinsul graniţelor europene, ar trebui să se deplaseze după bunuri şi după capitalul
care a dus bunurile pe alte pieţe. Europenii nu ar pleca după bunuri pentru că în altă
piaţă s-ar oferi venituri mai mari, ar urma bunurile pentru că producţia acestora s-a
deplasat, a avut delocalizarea unităţilor de producţie. Astfel că europenii au rămas
fără locuri de muncă, ei nu mai sunt producători ai bunurilor europene, ei sunt doar
consumatori ai bunurilor europene care sunt produse de fapt în Asia. Dar Asia, la
rândul său, este suprapopulată, nu permite migrarea europenilor aflaţi în căutarea
locurilor de muncă. Avem astfel de a face cu o contradicţie: pentru prima oară nu se
mai respectarea regulilor economice clasice. Oamenii (lucrătorii) nu pot migra după
piaţă/economie pentru că existe bariere – demografice, piaţa forţei de muncă a Asiei
este supra-aglomerată, iar competiţia pe respectiva piaţă este acerbă. Competitivitatea
pieţei asiatice – care a dus la transferul producţiei în acea zonă – ţine şi de costul
redus al forţei de muncă. Dacă ar migra, în condiţiile în care ar putea ocupa locuri de
muncă în economia Asiei, în dauna celor deja prezenţi în zonă, europenii ar trebui să
accepte salarii mult prea mici comparativ cu normele europene, chiar şi pentru pieţele
din ţările mai sărace ale Europei, care se confruntă la acest moment cu valori mari ale
19
În prezent – cel puţin la nivelul municipiului Bucureşti – mass-media semnalează căutarea de
îngrijitoare şi bone pentru familii cu venituri medii şi ridicate. Româncele preferă însă să lucreze ca
îngrijitoare şi bone în ţări precum Italia şi Spania, astfel că pe piaţa românească s-a ajuns la situaţia
angajării bonelor filipineze. Acestea primesc circa 300 euro pe lună (mult peste venitul pe care îl
pot obţine în Filipine), salariu considerat totuşi scăzut pentru românce, care în Spania obţin sume
mai mult decât duble (efectuând în fond aceeaşi activitate). La mod plastic, se poate spune că
bonele românce din Spania „nu ies din casă” pentru doar 300 de euro, cât obţin la Bucureşti bonele
filipineze.
384