Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

Transformarea militară este un proces continuu, extrem de complex. Pentru
realizarea transformării vor fi folosite resurse materiale, financiare şi organizaţionale,
potenţialul intelectual al resursei umane şi, nu în ultimul rând, resursele politice şi
sprijinul din partea societăţii româneşti. Eficientizarea folosirii resurselor va fi
asigurată prin respectarea principiilor referitoare la aplicarea unui management pe
bază de programe integrate şi coordonării instituţiilor implicate în utilizarea
resurselor, precum şi prin măsuri de consolidare a transparenţei utilizării fondurilor
publice în folosul contribuabililor.
În derularea sa, transformarea trebuie să includă două componente vitale:
inovaţia şi modernizarea, pentru a menţine cultura schimbării în scopul asigurării de
avantaje în competiţia specifică erei informaţionale precum şi în scopul remodelării
conducerii, educaţiei, proceselor şi organizaţiilor şi al menţinerii echilibrelor
organizaţionale.
Din această perspectivă, cerinţa fundamentală a transformării este
continuitatea, care impune crearea şi anticiparea viitorului, relaţionând co-evoluţia
conceptelor, proceselor, organizaţiilor/structurilor şi tehnologiilor. Prin urmare,
transformarea militară trebuie privită ca un proces căruia îi este subsumat un set de
semnificaţii, aflate în relaţii de interdependenţă.
Transformarea înţeleasă ca mod de adaptare – presupune remodelarea forţelor
armate în conformitate cu noile caracteristici ale mediului de securitate.
Transformarea înţeleasă ca reformă a domeniului apărării – implică modernizarea
infrastructurii militare, îmbunătăţirea metodelor şi practicilor de management al
resurselor pentru apărare (în special în ceea ce priveşte achiziţiile de armamente,
logistică, politică de personal) şi reevaluarea eficientei PPBS în noul context,
reducerea mărimii forţelor, schimbarea modului de planificare prin trecerea de la
planificarea bazată pe ameninţări la cea bazată pe capabilităţi.
Transformarea înţeleasă ca efect al revoluţiei în afacerile militare – presupune
adoptarea şi implementarea noilor doctrine de utilizare a forţelor armate în condiţiile
dezvoltării tehnologice a armamentului şi echipamentelor militare, restructurării
forţelor armate în concordanţă cu cerinţele erei informaţionale (unităţi de luptă reduse
numeric, cu grad ridicat de independenţă şi mare putere de lovire), flexibilităţii
ierarhiei de comandă, punerii accentului pe capacitatea de a desfăşura operaţii în reţea
(nu pe platforme de luptă) şi interoperabilităţii diferitelor categorii de forţe.
„Transformarea militară implică schimbări la nivelul doctrinelor, organizării
şi structurii forţelor, capabilităţilor, activităţii de informaţii, instruirii, educaţiei şi
achiziţiilor, managementului personalului şi programării bugetare, care devin astfel
principalele domenii de aplicare a transformării în domeniul militar” 2 .
Privit ca un proces strategic, începând cu 2012, transformarea Armatei
României trebuie asociată celei de transformare a Alianţei Nord-Atlantice şi
componentei de apărare a UE.
În acest context, obiectivul fundamental al transformării constă în a asigura
capacitatea necesară Armatei României de a promova şi proteja interesele naţionale
2
F. REPEZ. Gh. DEACONU, Securitate şi insecuritate în epoca globalizării, Editura Universităţii
Naţionale de Apărare „Carol I”, Bucureşti, 2011, p 127.
285