Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

Ţările membre ale Uniunii Europene realizează o parte esenţială a schimburilor de
bunuri, servicii şi capitaluri cu alte ţări membre ale Uniunii prin moneda unică şi pe
baza politicii comerciale comune. Schimburile reglate prin monedă unică fac ca
fiecare ţară sa-şi plătească importurile sale în această monedă, care este şi propria
sa moneda.
În afara Uniunii Monetare, o ţară care trebuie să-şi regleze deficitul său
exterior în devize străine trebuie să realizeze excedente ale balanţei sale de plăţi
curente pentru a obţine devizele necesare. În condiţiile Uniunii Monetare, în care se
foloseşte moneda unică şi dispar monedele naţionale, această necesitate dispare.
Problema care se ridică este că ţara respectivă nu poate să-şi creeze monedă şi în
consecinţa deficitul va trebui finanţat prin îndatorirea agenţilor naţionali. Această
datorie va fi rambursată în monedă unică, care este de fapt moneda proprie şi a ţării
a cărei agenţi s-au îndatorat. În aceste condiţii, agenţii nu sunt constrânşi să
realizeze un excedent al schimburilor externe pentru a rambursa datoria externă. Ei
vor putea acumula capacitate de finanţare în propria lor monedă, dezvoltând
debuşeele şi veniturile interne. În plus, devenind monedă internaţională, moneda
unică EURO poate contribui la extinderea schimburilor externe cu alte ţări
nemembre ale Uniunii Europene. Integrarea monetara ca şi cea economica
presupune trecerea de la organizarea intra-naţională, comună ţărilor, la organizarea
intra-comunitară, specifică unui ansamblu de state membre. Această adaptare
dimensională este dictată de faptul că într-un spaţiu integrat – ţările de azi devin
regiunile de mâine. Procesul de integrare monetară regională presupune o serie de
avantaje: securizarea tranzacţiilor comerciale, financiare şi al libertăţilor de
circulaţie, mărfuri, capitaluri şi persoane. Practica a dovedit însă că un sistem
integrat funcţionează eficient în condiţiile omogenităţii de structură, ceea ce nu este
cazul cu Uniunea Europeană în cadrul căreia există mari diferenţe economice între
ţările membre, şocurile externe au efecte asimetrice şi măsurile de politici comune nu
au eficacitate. Criza actuală a datoriilor suverane o dovedeşte cu prisosinţă. Soluţia
care se întrevede este adâncirea integrării prin trecerea la integrarea politică.
Silaşi (1998)
Introducerea în discursul politic a elementului de posibilitate a intrării în
faliment al statelor, nu doar a agenţilor economici, care este echivalentul desfiinţării
statului prin datorii. Libertatea pe care o au statele le face să piardă pârghiile
economice de autoreglare, astfel statele se (auto)desfiinţează. Banii statelor (slabe)
sunt (pre)luaţi de băncile statelor puternice, rezultând pierderea suveranităţii şi
implicit falimentul statelor.
3.2. Libertatea între inegali – dictatura celor puternici
„Între puternici şi slabi, libertatea este cea care oprimă”
(Condarcet,1770)
Libera mişcare între inegali transformă libertatea în dominaţie şi o nouă formă
de asuprire. Toate resursele merg spre zonele dezvoltate şi sărăcesc mai mult ţările
subdezvoltate. Astfel libertatea se transformă în tiranie, având în vedere că cel care
nu poate concura nu poate participa la afaceri, iar mărfurile (bunurile) fug spre cei cu
389