Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

„Şcoala de la Copenhaga” le-am definit în introducerea lucrării noastre, aşa încât nu
considerăm necesară repetarea lor. Se poate spune că „Şcoala de la Copenhaga”, dar
şi alte şcoli scandinave de studiu al relaţiilor internaţionale (ne referim în special la
cele de la Oslo si Stockholm) încearcă principala replică în studiile de securitate la
dezbaterea structură-agenţie care a dominat anii ’90.
Barry Buzan sintetizează în lucrarea sa People, States and Fear... (1983, 1989)
care sunt principalele domenii ale securităţii în viziunea şcolii de la Copenhaga.
Astfel, în viziunea lui, securitatea colectivităţilor umane este afectată de factorii din
cinci sectoare majore: militar, politic, economic, societal şi de mediu (ambiental) 77 .
Aceasta abordare sectorială a securităţii s-a regăsit în dezbaterile sale ulterioare cu
teoreticienii de la Copenhagen Peace Research Institute, al căror rezultat concret a
fost un număr de cărţi esenţiale pentru cercetătorii interesaţi de studiile de securitate
contemporane, unele menţionate în eseul bibliografic din introducerea acestei lucrări.
În viziunea şcolii globaliste, agenda securităţii este extinsă, justificându-se
acum utilizarea termenului de securitate globală, deşi accepţiunea utilizată de
globalişti nu diferă foarte mult de cea a şcolii instituţionalist-liberale, identificând
„securitatea internaţională” cu cea mai vastă expresie a securităţii 78 . Securitatea poate
fi considerată globală astăzi însă nu prin raportare la instituţii, ci prin raportare la
agenda comună a securităţii şi percepţiile comune ale ameninţărilor.
Barry Buzan identifică trei dintre cauzele pentru care s-a ajuns la adoptarea
unei asemenea agende astăzi (atât în studiile de securitate, cât şi în documentele de
lucru ale organizaţiilor internaţionale): schimbarea priorităţii între problemele de
securitate, cauzată de creşterea densităţii; calităţile politice utile ale conceptului; şi
calităţile sale intelectual integrative 79 . Creşterea densităţii (sistemului internaţional)
creează un puternic joc combinat între anarhie şi interdependenţă 80 (autorul combină
două concepte aparţinând paradigmelor analizate mai sus).
Aceeaşi creştere a densităţii schimbă profilul ameninţărilor şi vulnerabilităţilor
care definesc problema securităţii. Statele mai dezvoltate îşi pierd tot mai mult
temerea faţă de atacuri militare externe, în parte şi pentru că ele sunt cuprinse în
„comunităţi de securitate” – rezultate în urma unor transformări a normelor sociale,
percepţiilor politice şi intereselor economice. Totodată, creşte gradul de
conştientizare al ameninţărilor non-militare sau non-teritoriale (financiare,
comerciale, societale, ecologice), iar aceste ameninţări cresc în influenta fără a ţine
seama de scăderea celor militare.
77
Barry BUZAN, citat de David MUTIMER, op. cit., p. 79.
78
Securitatea globală în sine se referă la un sistem de ordine sau securitate mondială, întruchipând
un program de securitate comună al comunităţii globale. Acest concept, conceput de Comisia Palme
– Comisia Independentă asupra Dezarmării şi Problemelor de Securitate în 1982, nu descrie
adecvat, conform Helgei HAFTENDORN (art. cit., pp. 11-12) situaţia reala a umanităţii deoarece ar
presupune existenţa unor instituţii puternice, dacă nu chiar al unui „guvern mondial”.
79
Barry BUZAN, op. cit., pp. 368-370.
80
Pentru a ilustra acest fapt, este suficient să ne raportăm la numărul de state membre ale ONU,
care a depăşit cifra de 190, chiar dacă multe nu sunt relevante pentru procesarea politicii
internaţionale. Dar trăim într-o adevarată „galaxie” a actorilor substatali, statali şi transnaţionali
implicaţi în diverse grade şi la diverse nivele în interdependenţe de securitate.
36