Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

poate spune că teoriile nu au influenţat deloc procesele decizionale atât în instituţiile
guvernamentale, cât şi în entităţile nonguvernamentale. Înainte de a analiza în
profunzime subiectul, este necesar să clarificăm rolul şi funcţiile teoriei relaţiilor
internaţionale. În lucrarea lor, Lepgold şi Nincic fac distincţie în primul rând între
două categorii, „relaţii internaţionale” şi „teoria relaţiilor internaţionale”. „Relaţiile
internaţionale constau în schimburi politice, economice, militare, sociale şi culturale
care au loc între graniţele statelor suverane, atât în contexte instituţionalizate, cât şi
ad-hoc. De asemenea, studiul relaţiilor internaţionale a angajat mereu participarea
istoricilor, juriştilor, teologilor, filosofilor, psihologilor şi economiştilor, alături de
politologi. Trebuie, prin urmare, să distingem între relaţii internaţionale ca un set de
procese ale lumii reale şi ştiinţa care analizează aceste procese” 3 .
Cei doi autori concep, totodată, teoria în sensul ei modern, ca pe o „sumă a
eforturilor întreprinse de cercetătorii ştiinţelor sociale şi în special de politologi, de a
relata despre procesele interstatale şi trans-statale, probleme şi rezultate în general în
termeni de cauzalitate” 4 . Fie că vorbim de funcţiile lor normative, explicative sau
predictive, teoriile constituie tentative de înţelegere a evenimentelor internaţionale
dincolo de caracterul lor particular, ceea ce presupune reducţionism şi generalizare.
Ele îşi propun să creeze „imagini”, „modele” virtuale ale realităţii politice
internaţionale, pe baza cărora pot fi realizate predicţii cu un anumit grad de
probabilitate.
Conform lui Paul R. Viotti şi Mark V. Kauppi, o teorie este „o construcţie
intelectuală care ajută cuiva să interpreteze ceva într-un mod care să faciliteze
explicaţia şi predicţia particularităţilor şi recurentelor sau repetiţiilor fenomenelor
observate 5 . A gândi teoretic înseamnă a fi interesat de tendinţele centrale, aşa cum se
exprimă James Rosenau 6 . Aceeaşi tendinţă reducţionistă este reflectată în definiţia pe
care o dă Kenneth Waltz teoriei: „O teorie este o fotografie, formata mental, a unui
domeniu delimitat sau domeniu de activitate.
Teoria descrie organizarea domeniului şi conexiunile între părţile sale” 7 . În
prezent, „superioritatea” generalizării şi predicţiei este din ce în ce mai contestată,
odată cu apariţia unor curente precum constructivismul sau post-pozitivismul care
contestă caracterul obiectiv al cunoaşterii ştiinţifice în acest domeniu al ştiinţelor
sociale, relaţiile internaţionale.
Aşa cum am arătat mai sus, răspândirea disciplinei relaţiilor internaţionale şi
implicită creştere a comunităţii academice interesate de acest domeniu au transformat
teoriile relaţiilor internaţionale în categorii mai vaste şi aparent mai abstracte dar
exprimând în esenţă acelaşi lucru, cum ar fi meta-teorii, paradigme, programe de
cercetare sau comunităţi epistemice. În ultima instanţă, preluând metodologia
lakatosiană, la care se raportează adesea teoreticienii în încercarea lor de a atribui
3
Joseph LEPGOLD, Miroslav NINCIC, op. cit., p. 4.
4
Ibidem, p. 5.
5
Paul R. VIOTTI, Mark V. KAUPPI, International Relations Theory: Realism, Pluralism,
Globalism, and Beyond, Allyn and Bacon, Boston, Londra etc., 1999, p. 3.
6
James ROSENAU, Thinking Theory Thoroughly, în Paul R. VIOTTI, Mark V. KAUPPI, op. cit.,
pp. 29-37.
7
Kenneth WALTZ, Evaluating theories, American Political Science Review, nr. 91, 1997, p. 913.
20