Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

Europa (OSCE), Pactul de Stabilitate pentru Europa de Sud-Est şi fosta Uniune a
Europei Occidentale (WEU).
În Europa post-Război Rece, configurarea soluţiilor pentru menţinerea păcii şi
stabilităţii reprezintă o misiune nu tocmai uşoară. Chiar şi înainte de momentul
căderii Zidului Berlinului, la începutul secolului trecut, Europa a fost nevoită să se
confrunte cu situaţii de criză ce au vizat atât teritoriul naţional al statelor implicate,
cât şi lupta pentru alte spaţii.
Una din raţiunile pentru care regiunea Mării Negre este tot mai percepută ca
parte a unui continuum geografic ce implică interese occidentale majore, este energia.
Regiunea Mării Negre este pe punctul de a deveni o filieră mult mai importantă decât
se estima iniţial pentru fluxurile de petrol rusesc sau caspic către Europa.
Deoarece capacitatea de tranzit a strâmtorilor turceşti tinde să fie depăşită de
exporturile sporite de ţiţei, în principal din Rusia şi Kazahstan, se proiectează, în
prezent, noi oleoducte ocolitoare pornind din porturile de pe litoralul vestic al Mării
Negre către pieţele europene.
Natura sistemică a principalelor riscuri şi instabilităţi, provocată de cauze
structurale, moşteniri din trecut, diversitatea etnică şi religioasă a spaţiului, conţinutul
social eterogen şi cultura politică joasă, precum şi politicile unor state aparte necesită
un sistem complex de strategii inter-relaţionale ale Uniunii Europene cu un sofisticat
management de implementare.
Deşi nu există o accepţiune uniformă a delimitării geografice a regiunii extinse a
Mării Negre, având în vedere strict criteriul geografic, ea include cele 6 state riverane
(România, Ucraina, Rusia, Georgia, Turcia şi Bulgaria).
Cu toate acestea ternul de „extins” se referă mai degrabă la o regiune politicoeconomică,
decât la una geografică, astfel încât trebuie luată în calcul importanţa
politică, economică şi strategică a unor ţări precum Republica Moldova, Armenia,
Azerbaidjan şi Grecia.
Dacă extindem discuţia la regiunea Mării Negre, avem Republica Moldova ca
ţară neutră şi aspirantă la integrarea europeană (fără o soluţie de securitate stabilă),
Azerbaidjanul alt aspirant la NATO şi cu dorinţe declarate – chiar dacă nu
formalizate - în direcţia UE, şi Armenia, încă dependentă militar şi strategic de
Moscova, dar aspirantă spre aceeaşi perspectivă a bunăstării europene.
Astfel, Marea Neagră nu mai poate fi o mare închisă – cu atât mai mult cu cât
toate statele riverane şi cele din WBSR sunt membre ale Parteneriatului pentru Pace.
Un alt argument ţine de sectarismul şi limitele manifestate de organizaţiile strict
regionale, lipsite de eficienţă – Cooperarea Economică la Marea Neagră, Blackseafor,
etc. – din cauza limitării participării la zona de cooperare a instituţiilor din care
statele fac parte – NATO şi Uniunea Europeană 1 .
1
Iulian CHIFU, Decizia de securitate în Republica Moldova, Editura Curtea Veche, Bucureşti,
2009, p. 37.
186