Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

ameninţările, în vreme ce realismul ofensiv sugerează că statele se angajează într-un
comportament prădător 36 , adică nu ezită să profite de slăbiciunea celorlalte state.
2. Paradigma liberală
Liberalismul nu porneşte de la respingerea ideii realiste conform căreia statul
este un actor cheie al relaţiilor internaţionale, dar contestă caracterul unitar şi unic al
acestui actor. Pentru paradigma liberal-instituţionalistă, actorii non-statali
(corporaţiile transnaţionale, organizaţiile internaţionale, ONG-urile) sunt tot atât de
importanţi precum statul-naţiune în definirea securităţii internaţionale. Securitatea
internaţională poate fi asigurată mai degrabă prin echilibrarea intereselor diferiţilor
actori, prin negocieri şi stabilirea de regimuri de securitate internaţională, decât prin
înarmare şi cursa înarmărilor 37 .
Trebuie să precizăm că această teorie nu se confundă cu o anumită ideologie
politica, ci este rezultatul împărtăşirii unor valori democratice de inspiraţie anglosaxonă,
favorabile ideii de progres şi cooperare internaţională. Aceste idei sunt puse
în opoziţie cu principiile unei gândiri conservatoare, cum este cea specifică
realismului clasic. Dacă ar fi să-l subsumăm unor paradigme teoretice mai ample,
instituţionalismul liberal se înscrie în cadrul paradigmei alegerii raţionale, alături de
neorealism.
Comunitatea social democrată occidentală a lansat ideea “securităţii comune”,
inspirând mai multe concepte cum ar fi parteneriat, securitate cooperativă, securitate
mutuală etc., toate bazate pe principiul reţinerii de la utilizarea forţei şi cooperarea
între inamici şi foşti inamici 38 . Mai târziu, teoriile interdependenţei complexe (sau
dependenţei reciproce) au pornit de la ipoteza (confirmată în cazul Occidentului) ca
gradul înalt de interconectare al societăţilor constituie un puternic factor inhibitor
pentru război ca instrument de reglementare a relaţiilor internaţionale 39 .
Teoria interdependenţei complexe (din care s-a dezvoltat ulterior
„transnaţionalismul” 40 ) dezvoltată de Keohane şi Nye se opunea paradigmei
dominante în timpul Războiului Rece, cea a securităţii naţionale, în spatele căreia se
aflau considerente de putere şi interes naţional. Însă autorii remarca faptul ca
interdependenta complexa nu garantează a priori beneficiul reciproc.
36
Stephen M. SAIDEMAN, The Ties That Divide: Ethnic Politics, Foreign Policy, and
International Conflict, Columbia University Press, New York, 2001, p. 18.
37
Sergunin MAKARYCHEV, art. cit.
38
Ibidem.
39
Teoriile de inspiraţie liberală, precum şcoala liberală de inspiraţie kantiana sau aşa-numita pax
democratică, idee dezvoltată de Melvin Small şi David Singer, propun o viziune moralistă asupra
relaţiilor internaţionale. Teoria păcii democratice respinge abordarea realistă, susţinând că „natura
regimurilor” exercită o influenţă mai determinantă decât puterea, interesul sau securitatea asupra
vieţii internaţionale şi că este posibilă o pacificare de durată a relaţiilor internaţionale asigurându-se
promovarea valorilor democratice (vezi Roche, op. cit., p. 89).
40
Teoria interdependenţei complexe sau a transnaţionalismului este dezvoltată pentru prima dată,
într-un climat politic internaţional de destindere bipolară, în volumul publicat de Robert O.
KEOHANE şi Joseph S. NYE, Transnational Relations and World Politics, Cambridge: Harvard
University Press, 1972, 428 p.
28