Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

activitatea intensă de cercetare ştiinţifică desfăşurată de armatele moderne pentru
automatizarea amplă a proceselor de luare a deciziei şi a tehnicii de luptă.
În vocabularul militar românesc termenii de ,,comandă”, ,,control” şi sintagma
de ,,comandă şi control” au intrat relativ recent, mai precis la începutul anilor 1990,
odată cu aderarea ţării noastre la ,,Programul Parteneriatului pentru Pace”. Preluarea
directă a conceptului din publicaţiile NATO şi introducerea lui în doctrinele,
instrucţiunile şi regulamentele militare nu au fost însoţite de o elaborare suficientă a
conţinutului acestora, situaţia nefiind specifică doar mediului militar românesc. Pe
multe meridiane, dezbaterile privind natura şi semnificaţia comenzii şi controlului
tind să clarifice confuzia care persistă atât asupra modului, cât şi asupra
circumstanţelor în care aceştia sunt folosiţi.
Comanda şi controlul reprezintă esenţa acţiunii militare moderne şi constituie
motorul şi factorul decisiv în obţinerea succesului în confruntările militare ale acestui
început de mileniu. Interdependenţa comenzii şi controlului face ca aceste două
procese să nu poată fi analizate decât împreună, chiar dacă, până la un anumit punct
acestea ar putea fi tratate şi separat.
Comanda 1 este autoritatea pe care un comandant în serviciul militar o exercită,
conform legii, asupra subordonaţilor în virtutea unui grad sau a unei funcţii. Ea
include autoritatea şi responsabilitatea folosirii eficiente a resurselor la dispoziţie
pentru planificarea, organizarea, îndrumarea, coordonarea şi controlul forţelor în
scopul îndeplinirii misiunilor încredinţate. Include de asemenea responsabilitatea
pentru starea de sănătate, bunul trai, moralul şi disciplina personalului subordonat.
Controlul 2 reprezintă utilizarea forţelor şi sistemelor operaţionale din spaţiul de
luptă în scopul îndeplinirii misiunii în concordanţă cu intenţia comandantului. Acesta
include colectarea, procesarea, afişarea, stocarea şi diseminarea informaţiilor
relevante pentru crearea imaginii operaţionale comune şi folosirea acestora, în mod
deosebit de către statul major, pe timpul desfăşurării operaţiilor. Controlul permite
comandanţilor să conducă execuţia acţiunilor subordonaţilor pentru a se conforma
intenţiei acestuia.
Spre deosebire de funcţiunile de comandă, care rămân relativ asemănătoare la
toate eşaloanele de comandă, funcţiile controlului cresc în complexitate la fiecare
eşalon superior. Totuşi, indiferent de eşalonul la care se manifestă comanda şi
controlul se condiţionează reciproc. În timp ce comanda constă în autoritate,
elaborarea deciziilor şi conducere, controlul reprezintă modul în care comandanţii
exercită comanda. Comandanţii nu pot comanda eficient forţele fără control. În mod
similar, controlul nu este funcţional fără actul de comandă. Comanda deţine
primordialitatea, dar este insuficientă fără control. Procesul de comandă şi control nu
este unilateral orientat de sus în jos, orientare care impune controlul subordonaţilor,
ci este un proces multidirecţional prin feedback-ul realizat atât pe orizontală, cât şi pe
verticală.
1
FM 6-0, Command and Control of Army Forces, Department of the Army, Washington DC, 2003,
p. 2-2.
2
FM 6-0, Command and Control of Army Forces, Department of the Army, Washington DC, 2003,
p. 3-1.
325