Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

securitate, se documentează atent (folosind metode licite) cu privire la problemele
sociale şi politico-militare din ţările unde sunt acreditaţi şi totodată se documentează
cu privire la cantitatea de forţe armate şi tehnică militară concentrată într-o zonă şi la
capabilităţile acesteia (folosind tot metode licite), astfel putând participa la
negocierile diplomatice prin intermediul expertizei pe care au acumulat-o despre un
conflict sau despre alt fenomen care ameninţă securitatea din regiune.
Diplomaţia apărării este un subdomeniu al diplomaţiei care s-a născut din
necesitatea de a se evita escaladarea conflictelor şi interzicerea utilizării forţei, însă
nu exclude existenţa forţei armate ca argument în negocierile diplomatice. Diplomaţia
apărării, ca de altfel diplomaţia în general, nu foloseşte forţa ca argument în
negocieri, ci foloseşte puterea argumentului potrivit şi bine documentat pentru a
descuraja folosirea forţei de către generatorii de crize şi conflicte. Partea care
accesează diplomaţia apărării, pentru a fi credibilă, trebuie să dispună de o serioasă
capacitate de a mobiliza forţa armată şi a o proiecta cu oportunitate într-o arie de
operaţii. Cu alte cuvinte, forţa armată sprijină diplomaţia apărării în operaţii de
stabilitate, în misiuni de impunerea embargourilor, în misiuni de menţinere a zonelor
tampon, în misiuni de menţinere a păcii. Când diplomaţia apărării eşuează şi situaţia
conflictuală escaladează rapid şi incontrolabil, forţa armată poate interveni pentru a
impune pacea.
Diplomaţia apărării susţine controlul armamentelor confirmând totodată
necesitatea statelor de a menţine arme însă doar pentru a le constitui ca un element de
descurajare credibilă şi ca elemente care să le asigure suveranitatea statală în
momentul în care se porneşte o ofensivă împotriva lor. Controlul armamentelor se
realizează prin intermediul unor tratate şi înţelegeri care sunt rezultatele negocierilor
diplomatice, care la rândul lor se înscriu în aria de responsabilitate a diplomaţiei
apărării. Controlul armamentelor şi în special reducerea numărului de armamente
contribuie la creşterea încrederii între state şi la edificarea unui mediu internaţional
de securitate mai relaxat în care tensiunile încep să devină nejustificate în momentul
când statele din bună credinţă şi proprie iniţiativă renunţă la cantităţi mari de
armament şi muniţii a cărei păstrare şi întreţinere în condiţii de siguranţă devine
costisitoare (apărând chiar riscul sustragerii din depozite de către traficanţii de arme
prin diferite metode de la corupţie până la furt). Uneori, acest armament este
depozitat în enclave, în apropierea graniţelor dintre state sau în raza de interes
strategic pentru îndeplinirea unor misiuni ulterioare pe un teritoriu ţintă având un
scop uşor identificabil ameninţător şi provocator.
Tot în aria de responsabilitate a diplomaţiei apărării, poate fi inclus subiectul
care aduce în prim plan necesitatea de regândire a modului de organizare a armatelor
statelor. Odată cu terminarea Războiului Rece s-a schimbat raportul de forţe între
unele state şi s-a ajuns la concluzia că progresul tehnologic înregistrat de omenire în a
doua jumătate a secolului al XX-lea are efecte de necontestat şi toate organizaţiile
sociale, inclusiv armata, trebuie obligatoriu supuse proceselor de transformare.
Secolul al XX-lea a fost un secol al descoperirilor ştiinţifice continue, al luptei pentru
doborârea recordurilor în toate domeniile existenţei şi a lăsat ca moştenire secolului
al XXI-lea o cantitate importantă de cunoştinţe şi informaţii, o capacitate tehnologică
225