Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

DE LA HARD POWER LA SOFT POWER. PUTEREA INTELIGENTĂ
Dr. Silviu NEGUŢ *
Dr. Marius-Cristian NEACŞU **
Rezumat: Power, the most perennial human phenomenon, one that has transgressed the
entire human history, relied for millennia on the use of force, thus receiving the name hard power.
Lately, two concepts have started circulating, introduced by American analyst Joseph Nye Jr.: the
soft power and the intelligent/smart power. Soft power is represented by such elements of influence
that are neither violent, nor coercive, it is greatly dependent on three resources (culture, political
values and foreign policy) and it implies attraction, persuasion and the primary use of diplomacy.
Intelligent power is based on the preferably simultaneous use of the two previous concepts. These
two new concepts (soft power and intelligent power) have gradually captivated the attention of
political administrations around the world. This study is aimed to be a comparative and
interpretative analysis of the currently used concepts that are part of power’s semantic family.
Cuvinte cheie: power, hard-power, soft-power, intelligent power, smart power
1. Introducere sau Despre putere
Puterea este cel mai peren fenomen uman, fenomen care s-a manifestat
constant din cele mai vechi timpuri – de la primii oameni ai cavernelor, ce îşi
disputau adăpostul şi hrana – până în vremurile moderne. Sau, cum spunea un
geopolitician brazilian contemporan: „Puterea este unica modalitate eficace
cunoscută de societatea omenească aptă să-i asigure perpetuarea şi supravieţuirea. În
societatea concurenţială din ultimele şase milenii, puterea reprezintă încununarea
altor două mari aspiraţii ale fiinţei umane: bogăţia şi prestigiul. Bogăţia, prestigiul şi
puterea străbat timpurile împreună. Unde se află una dintre ele, vor apărea inevitabil
şi celelalte două” 1 .
Nimeni nu a definit mai bine dorinţa de putere, mijloacele de a accede la ea şi
de a o păstra decât florentinul Niccolo Machiavelli (1469-1527), în lucrarea
„Principele”, scrisă în 1513. Doctrina sa politică nu se reduce la ceea ce, în mod
curent, se numeşte machiavelism: scopul scuză mijloacele. El a introdus, de fapt, o
nouă concepţie politică: „suveranul nu trebuie să fie preocupat de binele comun (cum
susţinea filozoful grec Aristotel, în faimoasă sa lucrare Politica) şi nici să se afle în
slujba lui Dumnezeu şi a Bisericii (cum pretindea teologul şi filozoful latin Aurelius
Augustinus, mai cunoscut drept Sfântul Augustin), ci trebuie să-şi stabilizeze puterea
şi să ştie să utilizeze forţa şi, mai ales, aparenţele” 2 .
Dicţionarele, enciclopediile şi alte lucrări de referinţă sunt relativ sărace în
definirea termenului „putere”, precum şi a celor de „mare putere” şi „superputere”, în
*
Profesor universitar, Academia de Studii Economice, geograf şi geopolitician, Bucureşti,
România, silviu.negut@gmail.com.
**
Lector universitar, Academia de Studii Economice, geograf şi geopolitician, Bucureşti,
România, marius.neacsu@biblioteca.ase.ro.
1
José NIVALDO Junior, Machiavelli, Puterea. Istorie şi marketing, Editura Economică, Bucureşti,
2001, p. 24.
2
Niccolo MACHIVELLI, Principele, Editura Antet, Filipeştii de Târg, fără an.
300