Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

nevoile de comandă şi control operaţionale ale misiunii. Această cerinţă se manifestă
prin capabilităţile echipamentelor tehnice de a oferi posibilităţi multiple de servicii de
comunicaţii şi, totodată, de a accepta versiuni diferite de interconectare şi interfaţare,
în sensul asigurării unor modalităţi multiple de reconfigurare sistemică. Soluţia aleasă
de configurare/reconfigurare arhitecturală trebuie să urmărească utilizarea
elementelor tehnice de comunicaţii şi informatice astfel încât, în conformitate cu
particularităţile mediului operaţional, capabilităţile specifice să poată fi transferate cu
uşurinţă, în scopul diminuării sau suplimentării serviciilor specifice alocate
utilizatorilor;
• modularitatea – reprezintă capacitatea mijloacelor de comunicaţii şi
informatice de a fi constituite sub forma unor elemente componente delimitate fizic
denumite module, care definesc în integralitatea lor elementul tehnic respectiv prin
interconectarea acestora şi oferă oportunităţi de executare, cu uşurinţă, a procedurilor
specifice de îmbunătăţire sistemică sau soluţionare a eventualelor defecţiuni;
• fiabilitatea – reprezintă capacitatea echipamentelor de comunicaţii şi
informatice de a fi utilizate o perioadă de timp îndelungată. Prezenta cerinţă
generează, în mod suplimentar faţă de durata de funcţionare specifică, necesitatea
elementelor tehnice menţionate de a permite sub diferite forme interfaţări şi
interconectări şi de a asigura posibilităţi suplimentare de îmbunătăţire şi modernizare
sistemică.
Oportunităţile identificate în asigurarea interoperabilităţii SCU sunt
reprezentate prin posibilităţile de integrare a sistemelor de comunicaţii şi informatice
tradiţionale în SCU şi vizează îmbunătăţirea serviciilor de comunicaţii asigurate prin
suplimentarea capacităţilor de trafic realizate şi prin creşterea calităţii serviciilor de
comunicaţii şi informatice puse la dispoziţie, coroborate cu posibilitatea de
organizare a transferului informaţional, în timp real, către utilizatorii dislocaţi în
diferite zone operaţionale, ce au devenit specifice acţiunilor militare contemporane
tot mai variate.
În acest sens, apreciem că la nivelul Armatei României (AR) capabilităţile
informaţionale identificate anterior şi interdependenţa generată între acestea
reprezintă considerente definite în Dispoziţia de organizare şi funcţionare a
sistemelor de comunicaţii şi informatice ale AR (SCIAR), care reprezintă capacitatea
echipamentelor şi mijloacelor tehnice specifice de a asigura, conform cerinţelor de
comandă şi control operaţionale, servicii oportune şi eficiente şi oferă posibilitatea ca,
prin intermediul asimilării dezvoltărilor tehnologice actuale specifice societăţii
contemporane, să permită transferul şi integrarea sistemelor tradiţionale în SCU.
Oportunităţile specifice operaţiilor de coaliţie pentru asigurarea
interoperabilităţii SCU sunt generate de proceduri şi standarde specifice de interfaţare
şi interconectare sistemică a diferitelor categorii de mijloace, care definesc
infrastructura arhitecturală de comunicaţii şi informatică, care trebuie să
îndeplinească următoarele cerinţe tehnice semnificative:
• accesul funcţiilor de bază şi serviciilor de comunicaţii şi informatice să poată
fi facilitate prin îmbunătăţirea proceselor şi fenomenelor specifice privind securitatea
tehnologiilor Web;
346