Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

naşte controverse. Cert este că la începutul anilor 1990, România dispunea de o flotă
complexă, de la nave de mic tonaj până la nave de mare tonaj, cuprinzând mai toate
tipurile de cargouri, vrachiere, petroliere şi alte nave specializate, toate acestea
însumând mai mult de 300 de nave maritime, comerciale şi de pescuit oceanic,
clasificate de către Registrul Naval Român şi care arborau pavilionul românesc.
Pe parcursul anilor de după 1989, România a încercat să facă faţă dificultăţilor
tranziţiei la o piaţă liberă. Flota românească, supusă unei concurenţe din ce în ce mai
acerbă în piaţă, a încercat să găsească tot felul de forme de supravieţuire, de la
amanetarea managementului unor nave prin acordarea acestora în locaţie de gestiune
unor investitori autohtoni, până la parteneriate străine şi înregistrarea navelor sub
pavilioane de complezenţă, după reclasificarea navelor cu alte societăţi de clasificare.
Din această colaborare de tip “joint-venture”, România a rămas şi fără flotă,
dar şi fără societate de clasificare. Marea majoritate a specialiştilor din cadrul
Registrului Naval Român au fost asimilaţi în alte registre străine concurente, iar
societatea noastră de clasificare s-a transformat într-un inspectorat tehnic din cadrul
Autorităţii Navale Române.
Pentru a salva ce se mai putea salva, Guvernul Român a hotărât înfiinţarea unui
Regim Maritim Special în care companiile înregistrate să fie scutite de la plata
impozitului pe profit, iar navele aflate în proprietatea acestor societăţi înregistrate să
plătească o taxă pe tonaj similară celor din ţări cu tradiţie, în registre deschise sau
pavilioane de complezenţă. În acest sens a fost emisă OUG nr. 116 din 1998 care a
avut drept scop „acordarea unor facilităţi şi a unui sprijin financiar pentru
modernizarea şi dezvoltarea parcului de nave sub pavilion român, pentru creşterea
prestigiului pavilionului român pe piaţa internaţională a transportului naval,
atragerea de noi venituri la bugetul de stat şi asigurarea liberei circulaţii a forţei de
muncă angajate în transportul naval”.
Datorită schimbării guvernului şi a instabilităţii legislative prin neînţelegerea
fenomenului internaţionalizat al transportului maritim, din păcate, această ordonanţă
supusă unor amputări de articole şi modificări consistente de conţinut şi-a pierdut
interesul şi nu şi-a atins scopul.
După 14 ani de la prima încercare de a crea un registru maritim internaţional,
Autoritatea Navală Română a iniţiat un nou proiect de înfiinţare a Registrului
Maritim Internaţional al României. Iniţiativa nu a scăpat presei care a semnalat-o şi a
comentat, consemnând următoarele: „Pe data de 8 august 2012, Autoritatea Navală
Română a postat pe site-ul Uniunii Europene anunţul pentru contractarea serviciilor
agentului privat care va atrage nave străine în noul registru şi care îl va gestiona.
…………………..
Autoritatea Navală Română intenţionează să acorde un contract exclusiv de agenţie
pentru serviciile de intermediere a înregistrării navelor străine sub pavilion
românesc, unui partener privat pentru o perioadă de 30 de ani.
……………………
Termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost 28 august 2012. Până la
367