Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

În spiritul creşterii eficienţei forţelor aliate şi în complementaritate cu „Smart
Defence”, NATO a dezvoltat „Iniţiativa Connected Forces” 10 , prin care se vizează
dezvoltarea unor relaţii funcţionale între structurile aliate de educaţie şi pregătire, în
vederea creşterii interoperabilităţii (abilitatea forţelor aliate de a opera împreună, de a
se interconecta). Iniţiativa este construită în jurul a 3 funcţii principale reprezentate
de extinderea educaţiei şi instruirii, creşterea numărului de exerciţii desfăşurate în
comun de forţele aliate prin utilizarea cadrului organizaţional asigurat de Forţa de
Răspuns NATO şi printr-o mai bună folosire a tehnologiei în sprijinul realizării
interoperabilităţii capabilităţilor tehnice.
Relevanţa iniţiativei este dată în principal de perspectiva în care Alianţa îşi va
reduce tempo-ul operaţional, acest demers fiind soluţia prin care se va putea menţine
abilitatea forţelor de a opera împreună în cadrul operaţiilor viitoare. Prima cerinţă
fundamentală pentru implementarea conceptului este abilitatea de a comunica. La
nivelul de bază, aceasta presupune capacitatea indivizilor de a comunica în aceeaşi
limbă folosind aceleaşi tehnologii. La un nivel mai înalt, presupune folosirea
aceloraşi abordări conceptuale, doctrine, concepte şi proceduri comune şi folosirea
echipamentelor şi sistemelor capabile să funcţioneze la distanţe mari şi în condiţii
neprielnice. A două cerinţă pentru ca forţele să poată opera împreună o reprezintă
instruirea în comun. Aceasta implică instruire şi exerciţii întrunite şi multinaţionale,
de o complexitate care să pună la încercare aspecte umane, procedurale, logistice şi
de echipamente. În mod firesc această cerinţă va duce la o a treia cerinţă importantă,
nevoia de validare a eforturilor şi certificare a rezultatelor obţinute.
Operaţiile şi misiunile curente ale Alianţei subliniază determinarea acesteia şi
materializează eforturile subscrise obiectivului privind participarea la managementul
crizelor. Indiscutabil, efortul principal în această direcţie este reprezentat de
finalizarea misiunii ISAF din Afganistan şi pregătirea contribuţiei NATO la
reconstrucţia ţării după acest moment. În 2010 s-a stabilit strategia de retragere din
Afganistan care vizează transferul progresiv al responsabilităţii operaţiilor specifice
luptei armate către armata afgană până în 2014.
Analizând situaţia actuală din Afganistan se observă progrese în transferul de
responsabilităţi către autorităţile afgane, estimându-se că în anul 2013 procesul de
tranziţie se va finaliza în fiecare district şi provincie din Afganistan, permiţând
trecerea misiunii internaţionale de la rolul de luptă la un rol preponderent de sprijin.
Până la sfârşitul anului 2014, atunci când se va intra într-o nouă fază a tranziţiei,
probabil vor mai exista situaţii în care vor fi implicate forţele NATO, dar tendinţa va
fi de creştere a ponderii activităţilor de sprijin în defavoarea celor de luptă. La
sfârşitul anului 2014, conform graficului agreat, forţele afgane vor fi deplin
responsabile pentru securitate. La Conferinţa Internaţională privind Afganistanul care
a avut loc în decembrie 2011, comunitatea internaţională s-a angajat să sprijine
Afganistanul dincolo de anul 2014 11 , iar NATO va participa alături de alţi actori în
10
http://www.nato.int/cps/en/natolive/opinions_84865.htm, accesat la data de 12.10.2012.
11
The International Afghanistan Conference in Bonn, 5 December 2011,
http://eeas.europa.eu/afghanistan/docs/2011_11_conclusions_bonn_en.pdf
12.10.2012
16
accesat la data de