Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

În acest context este de dorit ca în analizele de securitate să ia în consideraţie
trecutul ca lecţie de istorie iar prezentul ca element comparativ al istoriei.
O abordare a securităţi naţionale, prin analiza social comportamentală, ar putea
porni de la trei piloni de bază: istoria statului (ca reflectare a comportamentului
social) teoria trebuinţelor individului (după teoria lui Maslow) şi obiectivele generale
ale comunităţilor din cele mai vechi timpuri.
2. Perspectiva istorică
Analizând, în aceste condiţii, securitatea naţională a României constatăm că,
în istoria celor peste 2000 de ani, a fost în marea ei majoritate o problemă de politică
şi că a fost influenţată într-o mai mică măsură, în perioada secolului I –XVIII, de
dorinţa maselor.
O trecere rapidă prin istorie dovedeşte că masele populare şi-au coagulat
energiile la ,,ordin” atunci când domnul sau voievodul a identificat, fie nevoia, fie
oportunitatea istorică pentru poziţionarea provinciei, ţării sau voievodatului într-un
anumit plan politic sau militar.
Până în secolul XVIII provinciile Româneşti şi-au garantat suveranitatea prin
alianţele stabilite de domnii în raport cu pretenţiile suzerane ale imperiilor de vest,
nord sau sud, iar populaţia a acceptat atât lupta cât şi tributul în funcţie de dorinţa
boierilor sau în funcţie de capacităţilor fizice sau psihice ale domnilor.
Mijlocul secolului XIX aduce, în comportarea elitei politice în formare, ideea
de putere prin unire dar şi aceea de securitate prin apropiere de anumite curente, în
special cele specifice vestului şi care aveau ca bază nu doar teoria realistă a faptului
că securitatea este egală cu puterea militară a ţării şi a alianţei, dar şi experienţa
acestor ţări sau alianţe.
Securitatea Regatului României este garantată şi predictibilă prin aducerea
dinastiei germane HOHENZOLLER-SIGMARINGEN în anul 1866 la conducerea
statului. Ea reprezenta legătura cu puterile occidentale şi prin aceasta garanţia că
puterile estice (Rusia Ţaristă) şi sudică (Imperiul Otoman) vor constrânge mai puţin
deciziile economice, politice şi de securitate ale Regatului României.
Istoria celor două războaie mondiale, a dovedit două lucruri extrem de
importante privind diferenţa dintre predictibilitate şi comportamentul statal în relaţie
cu garantarea securităţii statale.
Securitatea României nu a fost predictibilă nici în alianţe şi nici în acţiune,
pentru că deşi pe termen scurt România s-a alăturat unor alianţe (Antanta, în primul
război mondial) beneficiile prevederilor tratatului nu au fost analizate atent iar
implicarea a fost incoerentă dovedind un grad ridicat de inconsecvenţă.
Revenirile teritoriale după primul războiul mondial (Basarabia, Bucovina,
Transilvania) justifică pentru unii faptul s-a trecut de partea Antantei dar, nu poate fi
cel mai important argument, având în vedere faptul că în finalul războiului toate
popoarele au primit, prin efortul lui W.Wilson, consensul marilor puteri şi acţiunile
ferme ale delegaţiei României (demne de apreciat), dreptul la autodeterminare.
România a avut beneficii dar şi pierderi pentru că aliaţii de la est dincolo de acţiunea
239