Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

Consolidarea pieţei economice globale încurajează şi facilitează în mod direct
cooperarea economică între actorii internaţionali, constituind un veritabil izvor de
globalizare. Chiar şi în prezent, existenţa pe plan internaţional este condiţionată de
prezenţa şi menţinerea pe piaţa economică globală. De asemenea, cooperarea
economică generează interdependenţă între actorii cu manifestare internaţională, care
au nevoie unii de alţii, atât pentru asigurare de sprijin nepatrimonial (intermediere
relaţii internaţionale, oferirea de garanţii suplimentare etc.), cât şi pentru furnizarea
de resurse rare, în vederea augmentării dezvoltării proprii.
Prăbuşirea blocului sovietic a determinat sfârşitul erei sistemului economiei
centralizate şi a regimului politic clasic comunist şi a însemnat, totodată, relansarea
legăturilor internaţionale nerestricţionate ale statelor care se aflau, odinioară, în sfera
exclusivă de influenţă a URSS. Odată cu prăbuşirea URSS, Europa s-a reîntregit.
Dezvoltarea fulminantă a tehnologiilor şi comunicaţiilor a determinat, pe lângă
dezvoltarea pieţei internaţionale şi accentuarea competiţiei pe acest segment,
relansarea legăturilor între actorii internaţionali, facilitând, totodată, schimbul
instantaneu de informaţii. Avansul tehnologic în acest domeniu a permis, spre
exemplu, apariţia burselor în care sunt listate persoane juridice de diverse
naţionalităţi şi unde tranzacţiile se efectuază în timp real.
Libera circulaţia a bunurilor, serviciilor, capitalurilor şi persoanelor, ridicată la
rang de politică în unele zone ale globului, permite, în stadiu experimental, depăşirea
graniţelor tradiţionale ale aşa-numitei ficţiuni juridice care este statul, generând
globalizare întrucât, deşi se realizează în anumite regiuni, declanşează în mod
automat intensificarea interacţionării cu restul lumii.
3. Determinările globalizării la nivelul securităţii statelor
Globalizarea, proces complex aflat în plină desfăşurare, generează reverberaţii
pe toate palierele activităţii umane, inclusiv în dimensiunea securităţii naţionale.
Statul nu mai reprezintă o entitate singulară ci o entitate singulară între altele,
asemenea ei, interconectate. Interdependenţa, cu oportunităţile şi restricţiile ei,
determină reevaluarea permanentă a premiselor securităţii naţionale. În consecinţă,
securitatea unui stat se realizează, în prezent, prin gestionarea eficientă, pe fondul
globalizării, a riscurilor, ameninţărilor şi vulnerabilităţilor identificate.
Securitatea statelor reprezintă condiţia sine qua non a existenţei acestora, starea
de echilibru concret necesară prosperităţii cetăţenilor proprii şi/sau garanţia
menţinerii, dezvoltării şi afirmării pe scena mondială.
Într-o exprimare relativ neconvenţională, securitatea unui stat poate fi
comparată cu starea de sănătate a unui organism viu, reprezentând mai exact „starea
de abilitate fizică, emoţională, mentală, precum şi capacitatea socială de a face faţă
mediului” 6 . Astfel, securitatea poate fi privită ca starea de echilibru care permite
statului exercitarea nestingherită şi completă a tuturor atribuţiilor funcţionale în
cadrul strict definit de aspiraţiile şi interesele naţionale. Asemănările nu se opresc
aici; ca şi sănătatea, securitatea este ameninţată permanent de o serie de factori:
6
Enciclopedia Universală Britannica, vol. 14, Editura Litera, Bucureşti, 2010, p. 13.
259