Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

Putem remarca, de altfel, că şi în latura militară a „Războiului împotriva
terorii” se face referire la conceptul de libertate: numele oficial al acestei operaţiuni
fiind „Libertate Durabilă” („Enduring Freedom”).
Şi, chiar dacă Statele Unite n-au fost la originea „Primăverii Arabe”, ele au
susţinut-o puternic, cel puţin la nivel oficial. E ca şi cum Statele Unite ar vrea ca
popoarele musulmane să-şi asume responsabilitatea pentru ceea ce fac şi pentru ceea
ce doresc. Să nu mai dea vina pe dictatorii din ţările lor sau pe Statele Unite care le-ar
conveni asemenea dictatori, cum s-a întâmplat în trecut.
În războiul ideilor, ceea ce este important este convingerea popoarelor
musulmane că valorile Statelor Unite şi ale Occidentului pot nu doar coexista cu cele
musulmane, dar şi că sunt dezirabile. La 11 ani de la 9/11, preşedintele Statelor Unite
face în continuare apel la lumea arabă pentru a asigurarea libertăţilor. În discursul
ţinut la Organizaţia Naţiunilor Unite, el şi-a folosit cea mai mare parte a cuvântării de
30 de minute vorbind despre mişcarea democratică arabă şi urmările sale: „Noi facem
asta [valorizăm Primul Amendament, nota noastră], deoarece într-o societate diversă,
eforturile de a restrânge dreptul la opinie poate deveni un mijloc pentru a reduce la
tăcere cricicile sau pentru a oprima minorităţile. Noi facem asta deoarece dată fiind
puterea credinţei în vieţile noastre şi pasiunea pe care diferenţele religioase o poate
inflama, cea mai puternică armă împotriva discursului urii nu este represiunea, este
mai mult vorbire – vocile toleranţei care se strâng împotriva bigotismului şi
blasfemiei şi susţin valorile înţelegerii şi respectului mutual. Nu există discurs care să
justifice violenţa oarbă. Nu există cuvinte care să scuze uciderea inocenţilor. Nu
există înregistrare video care să justifice un atac asupra unei ambasade. Nu există
demfăimare care să ofere o scuză unor oameni pentru a da foc la un restaurant în
Liban sau pentru a distruge o şcoală în Tunis sau pentru a provoca moarte şi
distrugere în Pakistan” 23 .
Că Statele Unite au dezvoltat o nouă strategie a fost remarcat şi de analişti ai
politicii internaţionale. În articolul intitulat „Noua doctrină a Statelor Unite”, George
Friedman notează că „în conformitate cu noua doctrină, absenţa unui interes
semnificativ din partea SUA înseamnă că soarta unui stat precum Siria stă în mâinile
poporului sirian şi ale statelor vecine. (...). Statele Unite au intrat într-o perioadă în
care trebuie să facă transferul de la dominaţia militară la o manipulare mai subtilă.
(...). Este vorba despre o maturizare a politicii externe a SUA, nu o degradare a ei.
(...). Un punct de vedere important este acela că nimeni nu a decis adoptarea aceste
noi doctrine, ea a părut în conformitate cu realitatea cu care se confruntă SUA.
Acesta este modul de apariţie a unei doctrine puternice” 24 .
La rândul său, Thomas L. Friedman ajunge la concluzii similare, întrebându-se
„Cum poate să aibă impact Statele Unite într-o regiune întretăiată de atâtea conflicte
şi agende? Începem prin a spune clar că noile guverne arabe sunt libere să-şi aleagă
calea pe care o doresc, dar le vom sprijini doar pe acelea care sunt de acord că ţările
care prosperă azi: 1) îşi educă poporul la cele mai moderne standarde; 2) le dau
23
http://www.nytimes.com/2012/09/26/world/obamas-speech-to-the-united-nations-generalassembly-text.html?pagewanted=all,
accesat la 28.09.2012.
24
http://www.stratfor.com/weekly/emerging-doctrine-united-states, accesat la 10.10.2012.
280