Vol. 1 - Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate ...

aplicări eterogene şi deci situaţii diferite în Uniunea Europeană, ceea ce apare
incompatibil cu prevederile articolului 7 TCE. Aplicarea dreptului comunitar prin
intermediul normelor procedurale naţionale este posibilă şi corectă atâta vreme cât
nu se produc aplicări neuniforme ale acestuia (deci lipsa discriminărilor).
Silaşi et al.(2006)
2.1. Dezvoltarea relaţiei dintre natura juridică comunitară şi dreptul
internaţional, dreptul comunitar şi dreptul internaţional, şi efectele politicilor
economice europene în statele membre
Uniunea Europeană se bazează pe Tratate internaţionale şi este supusa
dreptului internaţional şi convenţional, respectiv pe pluralitatea de relaţii juridice a
raporturilor dintre statele membre. Statele membre – state suverane – atribuie
sectoare importante ale suveranităţii lor naţionale instituţiilor comunitare dotate cu
autonomie organică şi funcţională, dar influenţată de statele membre. Statele membre
sunt suverane, exprimând contradicţia fundamentală a Uniunii Europene: de o parte,
„menţinerea suveranităţii statelor”, pe de altă parte, asocierea prin „transfer de
suveranitate” în vederea realizării acţiunilor comune. Atribuirea exercitării unor
drepturi suverane în favoarea Uniunii europene nu prejudiciază trăsăturile esenţiale
ale statelor, nici nu estompează apartenenţa acestora la comunitatea internaţională.
Respectul faţă de suveranitate şi independenţa constituie o componentă esenţială a
relaţiilor dintre statele membre şi Uniunea Europeană 16 . Aceasta nu se substituie
regulilor dreptului internaţional şi nici statelor membre. Uniunea Europeană este o
uniune de state şi nu o Uniune de comunităţi infrastatale.
Procesul construcţiei europene, conform tratatelor, implică continuarea
existenţei statului naţional. Uniunea Europeană preia o parte importantă a funcţiilor
specifice puterii statale fără să le pună în pericol existenţa acestora ca state. Membrii
Uniunii European întreţin între ei însă relaţii bazate pe dreptul internaţional (a se
vedea relaţiile diplomatice dintre statele membre Uniunii Europene). Uniunea se
bazează pe tratate şi nu numai pe Constituţie. Nefiind subiect de drept internaţional în
detrimentul statelor membre, ci alături de acestea, Uniunea Europeană nu este
investită cu „competenţa de a stabili competenţe”. Instituţiile comunitare au doar
competenţe de atribuţii, astfel că nu pot exercita decât competenţele atribuite de state,
nu au „atribuţii generale”. Uniunea Europeană nu poate favoriza autorităţile locale în
dauna celor centrale, pentru că nu ar respecta suveranitatea. În cazul Uniunii
Europene nu este vorba de neutralitate, ci de respect faţă de suveranitatea statelor
membre, respectul repartiţiei competenţelor este fundamental (Caseta 2).
16
Uniunea Europeană este în acelaşi timp un uriaş proces de negociere, toate problemele se
negociază: o arenă de negociere care asigură atât interesele europene cât şi cele naţionale. Uniunea
Europeană este astfel o formă foarte intensă de multilateralism: cu cât mai mulţi actori, cu atât mai
multe probleme, cu atât mai complex procesul multilateral. Cu cât integrarea europeană este mai
strânsă, cu atât mai frecvente sunt conflictele potenţiale dintre integraţi. Preferinţele guvernelor
naţionale, ale actorilor subnaţionali şi ale instituţiilor comunitare sunt transformate în politici
comune.
379