ANUARUL - DSpace

178 I. MOGA
respecte acest tratat, să nu încheie nici un pact cu Polonii, nici
cu Moscoviţii, fără ştirea hatmanului căzăcesc. In schimb acesta
va primi dela Poartă semnele domniei: sceptrul şi tuiul 1 ). Solii
hatmanului se învredniciră de o primire plină de bunăvoinţă.
La 1 Iunie 1669 li-se încredinţa pe seama stăpânului lor recunoaşterea
de hatman pentru trei părţi din Ucraina cu titlul de
sangiac-beg cu tui şi fură date ordine hanului din Crimeea să
sprijinească pe noul protejat al Porţii în luptele lui cu Polonii
şi cu Moscoviţii 2 ).
închinarea lui Doroşenco deschidea drumul competiţiunilor
— până acum limitate între Polonia şi Rusia — pentru stăpânirea
Ucrainei, atrăgând în acest conflict pe al treilea şi cel
mai periculos rival, pe Turci, deslăţuind seria războaielor, cari
în ultimele trei decenii ale secolului XVII au determinat însemnate
schimbări politice în cele' două Principate Române.
Puterea Otomanilor în acest timp era în plină creştere. De
curând (1660) cuceriseră Oradea, pecetluind prin aceasta soarta
Transilvaniei şi a Principatelor Române şi deschizând drumul
expediţiunilor de jaf prin Ungaria, până în Moravia şi Silesia 3 ),
iar în urma campaniilor din 1663 şi 1664, încheiate prin pacea
dela Vasvâr, Turcii rămaseră stăpânii celor patru paşalâcuri în
Ungaria. In 1670 terminaseră apoi victorios războiul din Creta
şi teama de a ţine pe veteranii luptelor de decenii în neactivitate
şi în apropierea palatului, impunea angajarea lor în noui războaie
4 ). De altă parte, în afară de aceste nevoi de ordin militar
intern, vizirului Ahmed Koprili nu i-a scăpat importanţa ce o
prezenta o expediţie în Ucraina, care îi da posibilitatea de a
creia un îndepărtat şi ameninţător punct de sprijin al puterii
otomane prin cucerirea unei cetăţi cum era Cameniţa, de unde
putea supraveghea credinţa celor trei principate dunărene, a Cazacilor
şi a Tătarilor şi putea ţine în frâu Polonia, când Turcii
îşi vor reîncepe campaniile; în Ungaria.
In astfel de împrejurări
necontenitele solii, pe cari le tri-
J
) Hurmuzaki, Documente privitoare la Istoria Românilor, V, p.
74—76.
2
) Hammer, Histoire de l'Empire Ottoman, Paris, 1838, Tome XI,
p. 370.
3
) N. lor ga, Geschichte des Osmanischen Reiches, Gotta, 1911, Bd.
IV, 109.
4
) Ibidem, p. 135 squ.