ANUARUL - DSpace

440 ALEXANDRU MARCU
Effendi, trimisul Sultanului în Principate (diplomat cu care
Monti avu în acest răstimp un schimb de scrisori 1 ), grija comandantului
a fost să asigure nenorociţilor subalterni o soartă cât
mai clementă şi o grabnică repatriere. In acest scop adresa
cereri desnădăjduite nu numai ministrului piemontez dela Constantinopol,
Romualdo Tecco 2 ), — acelaş care pusese de fapt
la cale înjghebarea Legiunii italiene din Ungaria —, dar chiar
şi ministrului D'Azeglio, ori generalului Lamarmora din Torino.
Iar din pricina refuzului Sublimei Porţi de a preda Austro-
Ruşilor refugiaţii dela Vidin, fuseseră suspendate raporturile
diplomatice dintre acele trei Puteri.
Intre timp îşi făcuse apariţia în lagăr un emisar austriac;
acesta isbutî să convingă o bună parte dintre ofiţerii şi soldaţii
unguri să se întoarcă în Patrie, urmând a fi reprimiţi,
fără pedeapsă, în rândurile armatei imperiale. Alături de Unguri,
se împăcaseră cu această soluţie şi câţi-va dintre Legionarii
lui Monti. Iar alţii, urmând exemplul generalului Bem, trecuseră
la Mahomedanism, spre a putea fi primiţi în armata Sultanului.
Din fericire, în ziua de 1 Noemvrie 1849 Monti primea
ordinul muLt aşteptat de a se îmbarca cu toţi legionarii săi,
urmând a se strămuta la Gallipoli, în timp ce se studiau mijloacele
pentru repatrierea lor definitivă.
Plecând din Vidin, despărţirea de Kossuth — care, împreună
cu resturile trupelor maghiare şi ale Legiunii poloneze,
urma să fie internat la Şumla şi mai apoi la Kutahia — fusese
din cele mai dramatice 3 ).
Sosiţi la noua lor destinaţie, legionarii lui Monti aveau să
mai rămână la Gallipoli patru luni, bucurându-se de o deosebită
solicitudine din partea autorităţilor turceşti 4 ). In acest timp baronul
Tecco desăvârşea tratativele pentru repatrierea lor în Sardinia,
prin mijlocirea Guvernului piemontez, prezidat în acel
răstimp de Massimo D'Azeglio.
Deocamdată, colonelul Monti nu se îngrijea numai de menţinerea
disciplinei între compatrioţii săi, dar — pe lângă prile-
1) Bettoni—Gazzago, op. cit., pp. 171 urm.
2
) In legătură cu aceste fapte, cfr. şi I. Ghica, Amintiri din pribegie
dela 1848, Bucureşti, Socec, 1890, pp. 739 urm.
3) Bettoni—Gazzago, op. cit., p. 214.
*) Vigevano, op. cit., p. 25.