ANUARUL - DSpace

SOBIESKI ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 373
putea obţine mai mult decât îi oferea Poarta, încunoştiinţă ps
Leopold de propunerile ce i se făcură, asigurându-1 că Polonia
nu va încheia decât pace colectivă, aşteptând să fie recompensată
pentru respingerea ofertelor hanului, prin cedarea Moldovei şi
Munteniei, pe lângă Cameniţa, Podolia şi Ucraina, promise de
Turci 1 ).
Leopold însă, departe de a pune în discuţie chestiunea .Moldovei
şi Munteniei, în instrucţiunile trimise ambasadorului englez
Harbord nu numai că limită pretenţiile Polonilor la cele oferite
de han, dar contestă chiar legitimitatea altor recompense decât
retrocedarea Cameniţei, bazându-se pe tratatul polono-moscovit
2 ).
In acest timp opinia publică poloneză cerea stăruitor pacea
cu Turcii. Solul tătăresc era tratat cu multă atenţie la Curte şi
faţă de opoziţia ce o manifesta regele contra păcii, păgânul recurse
la ameninţări. Sobieski rămânea însă hotărât potrivnic
păcii separate 3 ) şi în cele din urmă, la sfârşitul anului 1692,
când fu cunoscut insuccesul acţiunei întreprinse contra Cameniniţei,
senatul adoptă punctul de vedere al regelui, cu pacea colectivă,
reducând pretenţiile faţă de Poartă la retrocedarea Cameniţei
şi păstrarea cetăţilor cucerite în Moldova 4 ).
5. încercările lui Constantin Cantemir de a curaţi Moldova de Sus
de garnizoanele k-seşti.
Anul acesta, petrecut de Poloni în sterile agitaţiuni în jurul
negocierilor de pace, nu fu lipsit de eforturi din partea Moldovenilor,
Turcilor şi a Tătarilor, de a schimba situaţia lăsată în
Moldova de campania leşească din 1691.
Garnizoanele leşeşti din Moldova, dacă pentru Sobieski erau
un punct de sprijin în negocierile duse fie alături de Imperiali,
fie separat, cu Poarta, în vederea stăpânirii Moldovei şi, eventual,
a Munteniei, — pentru Turci şi pentru Constantin Cantemir
constituiau o stare de fapt neliniştitoare, care, pe lângă că
încurca negocierile de pace, punând în discuţie stăpânirea, dacă
nu întreagă, cel puţin parţială, a acestui principat, imai ameninţa
1) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 378—379, cf. Hurmuzaki, Docum.
Vi, p. 410, 414—415.
2
) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 379—382.
3) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 111, f. 347.
4
) Hurmuzaki, Fragmente, III, p. 382.