ANUARUL - DSpace

O LEGIUNE ITALIANA ÎN TRANSILVANIA 429-
ci în tovărăşia lui N. Bălcescu, I. Bălăceanu, a polonezului*
Skender-Uinski şi a lui Alecu Mânu 1 ).
Plecaţi călări din Constantinopol în ziua de 14 Aprilie-
1849, după o călătorie pe care I. Ghica o povesteşte lungă şigrea,
tinerii emisari, însufleţiţi de cele mai înflăcărate intenţii'
federaliste mazziniene, ajungeau la Belgrad în primele zile ale •
lunii Mai, pentru ca Alessandro Monti să fie întâmpinat de o-
nouă şi gravă decepţie : vestea oficială a înfrângerii piemonteze
dela Novară, căderea lui Gioberti şi ordinul noului ministru de
Externe al Sardiniei de a se consideră desărcinat de misiunea.
sa în Ungaria, urmând a se întoarce în Piemont 2 ).
Dar dacă misiunea diplomatică încetă prin acel ordin categoric,
determinat de nesiguranţa succesului lui Kossuth şi de
grija Piemontului de a nu-şi agrava situaţia faţă de Austria
învingătoare, Monti nu putea să uite că era ostaş, dornic, mar
înainte de orice, să-şi poată pune în valoare avântul de care se
simţea însufleţit. De aceea nu părăsi ideea de a trece în Ungaria,
spre a se pune în serviciul unei cauze pe care o socotea,
deopotrivă de folositoare Patriei în nenorocire.
Sub pretexul de a urmă o cură la băile din Mehadia, Monti'
ceru şi căpătă un concediu dela Ministerul de Războiu al Sardiniei,.
evitând astfel îndatorirea întoarcerii în Italia. In felul acesta
îşi putea urmări mai departe ţinta, păstrând în acelaş scop legăturile
cu ceilalţi refugiaţi politici din Belgrad şi din Banat,,
în deosebi cu N. Bălcescu. Dovada ne poate stâ la îndemână
recitind scrisorile pe care acesta i le adresa lui I. Ghica din-
Serbia, de unde căută, împreună cu emisarul italian, să pătrundă
în Ungaria. Aşa, într'o scrisoare dela 26 Aprilie (8 Mai
1849 3 ), în care îl vestea pe prietenul său din Constantinopol că
hotărîse să facă o „recunoaştere" în Banat, spre a se
asigura „pe unde am putea trece la Unguri" însoţit de Skender,.
Bălcescu nu omite să amintească, în treacăt, că Monti „a trimis
şi el un om la Panciova, ca să meargă la Unguri să poftească
să vie curând sâ-1 ia; e fricos", după ce încercase zadarnic să
1) P. P. Panaites^u, Contribuţii la o biografie a lui N, Bălcescu, Bucureşti,
1924, pp. 106—107. Vezi şi S. Dragomir, N. Bălcescu In Ardeal,.
In Anuarul Instit. Jst. Nat, Cluj.'v, 1930, p. 16.
2) Vigevano, op. cit, p. 8; Bettoni-Gazzago, op. cit., p. 114.
3) N. Bâlcescu, Scrisori către Ion Chica, Bucureşti, Alcalay, 1911, pp.-
19 urm.