ANUARUL - DSpace

354 I. MUGA
mior 1 ), căutând să-i atragă într'o pace separată şi Constantin
Cantemir se grăbi să asigure pe Sobieski, că hanul Tătarilor
are depline puteri din partea Porţii pentru a negocia şi a încheia
un asemenea tratat 2 ). Sobieski ansă ştia din experienţa anilor
trecuţi că cetate¿L Cameniţei şi Moldova nu le va putea obţine
delà Poartă, decât cucerindu-le cu arma. Se impunea deci începerea
neîntârziată a unei viguroase campanii în Moldova, pentru a
aşeza acolo garnizoane leşeşti în punctele strategice mai importante.
Pe la sfârşitul iui Martie 1689, hotărârea de a continua
războiul cu Turcii fu trecută prin dietă 3 ) şi cu acest prilej senatul
luă în discuţie şi soarta lui Petriceicu Vodă, care reînoia
acum asigurările de fidelitate faţă de Coroana polonă, în numele
lui şi al „poporului şi regiunii întregi" 4 ). Pentru pregătirea campaniei,
Sobieski, văzând lipsa de bani a regatului, împrumută din
banii proprii 200.000 taleri 5 ) şi trimise pe episcopul catolic din
Bacău în Moldova şi în Muntenia pentru negocieri. Rezultatul
misiunii lui Dluski fu însă anemic. Din Muntenia solul aducea
scrisoarea câtorva boieri, cari chemau ostile polone în ţară,
chemare primită la Varşovia cu neîncredere, văzând în ea, ceeace
şi era de fapt, o încercare de a face o intrigă între Poloni şi Austriaci,
pentru ca Ţara Românească să se poată sustrage şi de sub
suzeranitatea imperială şi de sub cea pe care voia să i-o impună
Sobieski. Iar din Moldova, Dluski aducea ştirea că de acolo s'ar
putea doar cumpăra proviziuni pentru oştirei 8 ).
Concomitent, ambasadorul polon continua cu stăruinţele lui
la Viena să se cedeze Muntenia şi Moldova Polonilor, împăratul
să dea ajutor de oaste pentru cucerirea Cameniţei şi să permită
cumpărarea de proviziuni în Transilvania. In acest timp însă
Imperialii, neajungând la nici un rezultat în negocierile cu delegaţii
Porţii, întrerupseră tratativele şi deciseră continuarea războiului
pe două fronturi: contra lui Ludovic XIV şi împotriva
Turcilor 7 ). Cererile ambasadorului polon erau, deci, inoportune
1) Ibidem, p. 172—173.
2) Bibi. Vat. Barb. lat. 6561, f. 7.
3) *Ibidem, i. 17.
4) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 108, f. 133.
5) Ibidem, v. 108, f. 167.
«) Ibidem, v. 108, f. 173.
7) O. Brunner, o. c. p. 304.