ANUARUL - DSpace

SOBIESKI ŞI TARILE ROMÂNE 233
două principate sa trezit un curent favorabil pentru cei doi
domni pribegi, sub paza cărora s'au şi refugiat la Raşcov şi Mobilau
mai mulţi boieri, pentru familiile cărora s'au trimis salvconducte
eliberate în numele regelui polon 1 ).
Nădejdea, ce o puneau aceşti pribegi în succesul armatelor
polone, avea să se risipească însă curând. Sobieski intenţiona sa
facă campania din Moldova cu ajutorul Cazacilor, după ce Doroşenco
se va fi supus coroanei polone. Acesta însă acum, îndemnat
de Moscoviţi, refuza trecerea la Poloni 2 ). Ucraina fu
invadată de Tătari, iar dela Dunăre se urca spre graniţa polonă
o oaste otomană în frunte cu paşa din Silistra. In 28 Ianuarie
1675 Turcii încearcă să cuprindă Raşcovul, dar fură respinşi cu
neînsemnate pierderi 3 ). Când în ajutorul paşei veniră însă şi
Tătarii sultanului Nuredin, Sobieski îşi arătă îngrijorarea că
Tătarii din Bugeac, împreună cu oastea domnilor români, vor
invada regatul*). '
Concomitent cu aceste temeri, se accentua înclinarea regelui
de a înlătura pericolul prin negocieri de pace. Diplomaţia franceză
dela Varşovia şi Constantinopol se grăbi să-şi ofere Porţii
serviciile în acest scop, dar ele fură refuzate, pe motivul că negocierile
le mijloceşte hanul Tătarilor 5 ). Vizirul, lăsând tratativele
în seama hanului, caută totodată să impună condiţiile păcii
cu sabia în mână şi în acest scop numi pe Şişman Ibrahim
paşa comandant al oştilor, cari aveau să se îndrepte spre Polonia
cu nou războiu.
In timpul ce Turcii făceau pregătiri pentru campania din
1675, Dumitraşcu Cantacuzino, „deosebit amic" al lui Sobieski,
pe la mijlocul lunei Maiu scrise regelui că Poarta e dispusă
a încheia pace, preferând a-şi îndrepta în altă parte înarmările,
ceeace spori considerabil nădejdile lui Forbin-Janson 6 )
de. a vedea odată încheiată pacea turco-polonă. Regele ţinu în
!) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 92, f. 57; /. Huditu, Recueil etc., p. 228
(nr. 346).
) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 92, f. 65—66.
2
3) Ibidem, f. 91.
*) Ibidem, f. 117.
) Comte de Forbin, o. c. Revue d'histoire diplomatique. Paris,
B
XXVI année (1919), p. 111; /. Hudiţa, Répertoire etc., p. 136—137 (nr.
100—101).
) Arh. Vat. Nun. Pol. v. 92, f. 188; I. Hudiţa, Recueil etc., p. 231.
e