ANUARUL - DSpace

16 I. LUPAŞ
mi-l cunoaştem; în dosar nu s'au păstrat. Cunoaştem însă răspunsul,
pe care l-a trimis Principele Nicolae Brâncoveanu din Bucureşti
la 30 Martie 1766. El recunoaşte fără înconjur, că numiţii
creditori erau în drept să facă „acest fel de lamentationes", îi
-asigură că toate vinurile ce a trimis în Transilvania şi „alţi bani
cc se vor mai aduna" ar fi dispus a se da „în socoteala" lor şi
a soacrei lor pentru achitarea datoriei. Deşi „s'a cam făcut
zăbavă", să fie liniştiţi, că nu vor păgubi nimic, ci „cu ajutorul
lui Dumnezeu atât capitalul, cât şi interesul tot pe încetul se va
plăti" astfel încât vor fi „cu toţii mulţumiţi şi prieteşugul între
noi va fi totdeauna nestrămutat".
De acelaş lucru îi asigură şi prin scrisoarea latinească dela
21 Decemvrie 1766, pentru ca în 27 Februarie anul următor să
le ceară din nou amânarea până după Paşti, când vor fi deplin
satisfăcuţi (statim post imminentia Festa Paschalia... integre
erunt contenţi).
Cu toate că la 8 Iunie acelaş an îi avizează prin o scrisoare,
în limba italiană, trimisă din Bucureşti, că a însărcinat pe provizorul
Gheorghe Fusta, să achite datoria cât mai în grabă, plata
întârzie mereu. Deaceea în numele creditorilor, la 4 Febr. 1768,
Ştefan Kâszoni şi Ştefan Fogaraşi confirmă înaintea tablei continue
din Făgăraş, că în numele familiei Doboşi au avizat pe provizorul
Fusta, să comunice Principilor Brâncoveanu hotărîrea de
a-i da în judecată, dacă nu-şi achită datoria. Această ameninţare
pare a fi impresionat neplăcut pe Principele Brâcoveanu, 'în
numele căruia intervine plenipotenţiarul său Ernest Sigismund
Schmidt la guvernul ardelean rugându-l să împiedece pe succesorii
lui Doboşi a grăbi cu execuţia asupra moşiilor brâncoveneşti.
Intervenţia nu e lipsită de rezultat, întrucât guvernul ardelean
scrie la 29 Febr. 1768 acestora, să dea o amânare de 3~
luni de zile, deoarece Principele amintit merită oarecare consideraţie
(ex certa consideratione memoratum Principem aliquali
saltem reflexione dignum esse censeat Gubernium).
La 19 Mai 1768 răspunde Principele Emanuel Brâncoveanu^
afirmând că nu ar fi ştiut nimic de această datorie a răposatului
său părinte, deoarece frate-sâu purtând trebile casei, el până acum
nu s'a amestecat, dar acum „fiindcă ne-am căsătorit şi noi din
vrerea lui Dumnezeu, vom să ne luăm partea noastră pe jumătate
din toate, după cum ne-au orânduit taica". Să nu fie deci
mâhniţi, căci vor achita ca să păstreze „dragostea, vare au avut