ANUARUL - DSpace

SOBIESKI ŞI ŢĂRILE ROMÂNE 191
De aici oastea turcească porni spre Cameniţa. In ziua de 15
August cetatea fu recunoscută de paşa Bosniei şi de comandantul
artileriei 1 ), iar a doua zi straja polonă văzu răsărind sub
ziduri grosul armatei otomane. „Am sosit fără lupte ca să zic
aşa — scrie la 16;26 August dragomanul Panaioti Nicusios —
până aici la Cameniţa, trecând Nistrul fără a întâmpina pe potrivnic
şi am găsit cetatea din fire aşa de tare, încât întrece şi
Candia şi atât de pustie şi de oameni şi de arme, încât cu uşurinţă
se va lua" 2 ).
Asediul cetăţii începu îndată. După trei zile de bombardament
două bastioane fură aruncate în aer şi prin breşul larg deschis
Turcii se înstăpâniră asupra fortului care domina cetatea. De
aici rupseră podul de comunicaţie dintre cetatea veche şi oraş şi
după un nou foc de artilerie de 3 zile, la 27 August 1672, cetatea
căzu în mâna Turcilor. O delegaţie de şase nobili fruntaşi, condusă
de episcopul Cameniţei, părăsi cetăţuia veche, venind sa
trateze cu vizirul condiţiunile de capitulare 3 ) şi în ziua de 30
August comandantul Cameniţei predă vizirului cheile celei mai
puternice cetăţi polone dela graniţa de Sud 4 ).
Pătrunderea Turcilor în Podolia găsi pe Poloni în cea mai
mare confuzie. Lituanienii jurară să stârpească pe toţi duşmanii
regelui şi, unind mica nobilime într'o confederaţie, porniră o
sălbatecă persecuţie împ6triva nobilimei mari, cu lungi liste de
proscrişi, între cari figura şi mareşalul Coroanei, Sobiesku In jurul
acestuia se grupă îndată marea nobilime, jurând răzbunare
regelui şi credinţă apărătorului patriei 5 ).
Apropierea pericolului turcesc unii o priveau cu perfidă
simpatie, chiar dacă ar fi văzut armata otomană pătrunzând în
inima regatului 6 ), în felul acesta fiind siguri de detronarea unui
rege care nu şi-a ştiut apăra ţara. De altă parte regele, temându-se
ca prin mobilizarea generală să nu dea prea mare putere
în mâna adversarilor săi, desminţea oficial ştirile ce sosiau
despre pătrunderea Turcilor în Podolia şi despre asedierea Cameniţei,
calificându-le drept scornituri tendenţioase ale nemul-
*) Hammer, o. c. XI, p. 384.
2) HurmuzaH, Docum. XIV, p. 208—209.
3) Ibidem, p. 32—34. <