ANUARUL - DSpace

SOBIESKI ŞI TARILE ROMÂNE 305
puternic podgheaz la Baia 1 ). Speriat de incursiunile Polonilor,
Cantemir-Vodă se grăbi a trimite la Iablonowski pe călugărul
minorit Giovanni Batista del Monte, pentru a asigura
pe general că atât el, domnul Moldovei, cât şi al Munteniei,
sunt de partea Ligei Sfinte şi nu aşteaptă altceva decât
ca lucrurile creştinilor să se îndrepte astfel, încât numiţii domni
să nu trebue să se teamă că prin alăturarea la creştini şi-ar atrage
pieirea proprie. Altcum ar face-o, fiind cu sufletul foarte înclinaţi
a se arăta făţiş contra păgânilor. Misionarul stărui la
generalul polon să nu înainteze prin Moldova, fiind aceasta
prădată până la epuizare, ci să asedieze Cameniţa, fiindcă fără
cucerirea acesteia, de ar pustii zeci de ani Moldova, Polonii nu
vor avea nici un folos şi nu vor putea păstra în ea nici o palma
de loc. Dacă nu se învoeşte la aceasta cel puţin să cruţe ţara
de jafuri şi prădăciuni şi să-şi îndrepte ostile spre Bugeac.
Arătând cauzele pentru cari domnul nu poate sprijini pe faţă
pe creştini, del Monte asigură pe hatman că, ori vor fi învinşi
Turcii, ori nu, Moldovenii tot aşa vor fi năpăstuiţi de Tătari,
cari pot să primejduiască şi armata polonă, tăindu-i retragerea
şi zahareaua. Dădu apoi amănunţite informaţiuni asupra Turcilor
şi confirmă ştirea că hanul Tătarilor s'a unit cu serascherul
aşezându-se la Ţuţora, în timp ce mari cantităţi de proviziuni
erau duse pe Prut spre Cameniţa.
Iablonowski rămase impresionat de argumentele părintelui
minorit, se îndoia însă nu de sinceritatea acestuia, ci de a domnului
moldovean, de care se temea să nu se arate favorabil creştinilor
numai de frică, iar după ce va trece pericolul să nu mai
vrea să-şi scuture jugul otoman. Retrimise deci, după 22 Septemvrie
pe del Monte la Cantemir cu răspunsul că cei doi voevozi
români, pentru a dovedi înclinarea lor spre creştini, să
lase liberă trecere prin ţară podgheazurilor trimise să prindă
veşti despre mişcările duşmanului, să ţină strânsă şi sinceră corespondenţă
cu generalii poloni şi să trimită plenipotenţiari pentru
a negocia cu republica 2 ). Din partea lui Constantin Cante-
') Kogălniceanu, Letop. II. p. 231.
2
*Arh. Vat. Nun. Pol. v. 104, f. 299; D. Cantemir, Istoria Imperiului
Otoman, trad. I. Hodoş, II, p. 517; Viaţa lui Constantin Vodâ
Cantemir, trad. N. Iorga, Bucureşti, 1925, p. 47.
Anuarul Inst. de Ist. Naţ. vil. VI 20