Ghidurile ESC - Media Med Publicis

Clasa IIa
(1) Asocierea digoxinului cu un betablocant sau
un blocant de canal calcic nondihidropiridinic
este raţională pentru controlul frecvenţei
cardiace, atât în repaus, cât şi la efort
la pacienţii cu FA. Alegerea medicaţiei
trebuie individualizată şi dozele trebuie
modulate pentru evitarea bradicardiei. (nivel
de dovezi: B).
(2) Folosirea ablaţiei nodului AV sau a tractului
accesor pentru controlul frecvenţei cardiace
este judicioasă atunci când terapia farmacologică
este insuficientă sau este asociată cu
efecte secundare. (nivel de dovezi: B).
(3) Administrarea de amiodaronă intravenos
poate fi utilă pentru controlul frecvenţei cardiace
la pacienţii cu FA atunci când alte măsuri
sunt ineficiente sau contraindicate. (nivel
de dovezi: C).
(4) Atunci când conversia electrică nu este necesară
la pacienţii cu FA şi tract accesor, administrarea
intravenoasă de procainamidă sau
ibutilid este o alternativă acceptabilă. (nivel
de dovezi: C).
Clasa IIb
(1) Atunci când frecvenţa ventriculară nu poate fi
controlată adecvat, atât în repaus cât şi la
effort, la pacienţii cu FA prin utilizarea de
betablocant, blocant de canal calcic nondihidropiridinic
sau digoxin, singur sau în combinaţie,
se poate administra amiodaronă oral
pentru controlul frecvenţei cardiace. (nivel de
dovezi: C).
(2) Administrarea intravenoasă de procainamidă,
disopiramidă, ibutilid sau amiodaronă poate fi
luată în considerare la pacienţii cu FA stabili
din punct de vedere hemodinamic şi cu conducere
prin tract accesor. (nivel de dovezi: B).
(3) Când frecvenţa cardiacă nu poate fi controlată
prin terapie farmacologică sau atunci când se
suspectează o tahicardiomiopatie, ablaţia prin
cateter a nodului AV poate fi luată în considerare
la pacienţii cu FA pentru controlul frecvenţei
cardiace. (nivel de dovezi: C).
Clasa III
(1) Digoxinul nu trebuie utilizat singur pentru
controlul frecvenţei cardiace la pacienţii cu FA
paroxistică. (nivel de dovezi: B).
(2) Ablaţia prin cateter a nodului AV nu trebuie
efectuată fără a încerca în prealabil terapia farmacologică
pentru controlul frecvenţei ventriculare
la pacienţii cu FA. (nivel de dovezi: C).
(3) La pacienţii cu FA şi IC decompensată, administrarea
intravenoasă a unui blocant de canal
calcic nondihidropiridinic poate exacerba deteriorarea
hemodinamică şi nu este recomandată.
(nivel de dovezi: C).
(4) Administrarea intravenoasă de digoxin sau de
blocanţi de canal calcic nondihidropiridinici la
pacienţii cu FA şi preexcitaţie poate accelera în
mod paradoxal frecvenţa ventriculară şi nu este
recomandată. (nivel de dovezi: C).
2. Prevenţia tromboembolismului
(Pentru recomandări privind terapia antitrombotica
la pacienţii cu FA care urmează sa fie convertiţi a se
vedea subcapitolul I.C.3.d.).
Clasa I
(1) Terapia antitrombotică pentru prevenţia tromboembolismului
este recomandată pentru toţi
pacienţii cu FA, cu excepţia celor cu FA
”lone” sau a celor care au contraindicaţii
pentru acest tip de tratament. (Nivel de evidenţă
A)
(2) Selecţia tratamentului antirombotic adecvat se
va face pe baza estimării riscurilor absolute de
accident vascular derebral (AVC) ischemic şi
de hemoragie, precum şi a riscului relativ şi a
beneficiului pentru fiecare pacient în parte.
(Nivel de evidenţă A)
(3) Pentru pacienţii fără proteze valvulare mecanice,
dar cu risc înalt pentru AVC ischemic
este recomandată terapia anticoagulantă orală
cu un antagonist de vitamina K în doză ajustată
pentru a atinge un INR ţintă între 2,0 şi 3,0, cu
excepţia cazurilor în care acest tip de tratament
este contraindicat. Factorii asociaţi cu riscul cel
mai mare de AVC ischemic sunt antecedentele
de tromboembolism (AVC, accident ischemic
tranzitoriu sau embolia sistemică) şi stenoza
mitrală postreumatismală. (Nivel de evidenţă
A)
(4) Anticoagularea cu un antagonist al vitaminei K
este recomandată pacienţilor care au mai mult
de un factor de risc moderat. Aceşti factori de
risc sunt vârsta de 75 ani sau mai mult, hipertensiunea
arterială, IC, disfuncţia sistolică a VS
(fracţia de ejecţie de 35% sau mai puţin, sau
fracţia de scurtare mai mică de 25%) şi diabetul
zaharat. (Nivel de evidenţă A)
(5) Dozarea INR trebuie realizată cel puţin o dată
pe săptămână la începutul tratamentului şi apoi
lunar, odată stabilizată doza de anticoagulant
optimă. (Nivel de evidenţă A)
(6) Aspirina în doză de 81-325mg/zi este recomandată
ca alternativă la tratamentul cu antagonişti
ai vitaminei K la pacienţii cu risc scăzut sau
celor care au contraindicaţii pentru anticoagulant
oral. (Nivel de evidenţă A)
(7) Pentru pacienţii cu proteze valvulare mecanice
se recomandă ca intensitatea anticoagulării să
fie în funcţie de tipul de proteză pe care o are
pacientul, menţinându-se un INR de cel puţin
2,5. (Nivel de evidenţă B)
(8) Terapia antitrombotică este recomandată la
pacienţii cu flutter atrial în aceeaşi modalitate
ca şi la pacienţii cu FA. (Nivel de evidenţă C)