Ghidurile ESC - Media Med Publicis

Figura 1. Tipurile de fibrilaţie atrială (FA). 1, episoade care durează îm general 7 zile sau mai puţin
(majoritatea mai puţin de 24 ore); 2, episoade care durează în general mai mult de 7 zile; 3,
cardioversie eşuată sau neîncercată; 4, atât FA paroxistică, cât şi cea persistentă pot fi recurente
Prima detectie
Paroxistica 1,4
(autolimita ta )
Persistenta 2,4
(non-autolimitata)
Permanenta 3
Aceste catgorii nu se exclud reciproc astfel că un
anume pacient poate avea mai multe episoade de FA
paroxistică şi ocazional FA persistentă sau inversul;
totuşi în practică se include pacientul într-o categorie
sau alta în funcţie de tipul cel mai frecvent de prezentare.
Definiţia FA permanente este adesea arbitrară şi
durata se referă atât la episoadele individuale cât şi la
perioada de timp scursă de la momentul diagnosticului
de FA. Astfel, la un pacient cu FA paroxistică, pot apare
episoade cu durata de secunde sau ore, în mod repetat
timp de ani de zile.
Această terminologie se aplică episoadelor cu durata
mai mare de 30 de secunde ce nu au o cauză reversibilă.
FA secundară IM, chirurgiei cardiace, pericarditei, miocarditei,
hipertiroidiei sau unei boli pulmonare acute
sunt considerate separat. În aceste situaţii, FA nu este
problema primordială şi tratamentul bolii asociate rezolvă
de obicei şi aritmia. Pe de altă parte, atunci când FA
apare în contextul unei boli concomitente cum ar fi
hipotiroidia bine controlată, se aplică principiile generale
de tratament al acestei aritmii.
Termenul FA izolată se aplică indivizilor mai tineri
de 60 de ani care nu au dovezi clinice sau ecocardiografice
de boală cardiopulmonară, inclusiv hipertensiune
5 . Aceşti indivizi au prognostic favorabil, în ceea ce
priveşte riscul tromboembolic şi mortalitatea. În timp,
pacienţii ies din categoria FA izolate datorită îmbătrânirii
sau apariţiei anomaliilor cardiace (cum ar fi dilatarea
AS), situaţie în care riscurile menţionate anterior
cresc. Termenul FA non-valvulară se referă la acele
cazuri ce nu au valvulopatie mitrală postreumatismală,
proteză valvulară sau reconstrucţie valvulară.
IV. Epidemiologie şi prognostic
FA este cea mai frecventă aritmie întâlnită în practica
medicală, fiind responsabilă de aproximativ o treime
din spitalizările pentru tulburare de ritm cardiac. Se
apreciază că 2,3 milioane de oameni din America de
Nord şi 4,5 milioane de oameni din Uniunea Europeană
au FA paroxistică sau persistentă 9 . În ultimii 20 de ani
numărul internărilor pentru FA a crescut cu 66% 7
datorită îmbătrânirii populaţiei, creşterii prevalenţei
bolilor cardiace cronice, stabilirii mai frecvente a
acestui diagnostic datorită folosirii dispozitivelor de
monitorizare ambulatorie şi altor factori. FA este o problemă
de sănătate publică extrem de costisitoare (aproximativ
3000€ [aproximativ 3600$ US] anual per
pacient) 8 ; în Uniunea Europeană, costul total se apropie
de 13,5 mld € (aproximativ 15,7 mld $ US).
A. Prevalenţă
Prevalenţa estimată a FA în populaţia generală este
0,4-1% 9 şi creşte cu vârsta până la 8% la persoanele
peste 80 de ani 10 . La femei prevalenţa ajustată cu vârsta
a rămas constantă de-a lungul ultimei generaţii 11 , în
timp ce la bărbaţi s-a dublat 10 . Vârsta medie a pacienţilor
cu FA este în jur de 75 de ani. Proporţia pe sexe a
pacienţilor cu FA este aproximativ egală, dar circa 60%
din cei peste 75 de ani sunt femei. Pe baza datelor
limitate existente în prezent, se pare că riscul ajustat cu
vârsta de a dezvolta FA la populaţia de culoare, este mai
mic de jumătate faţă de populaţia albă.
În studiile populaţionale, pacienţii care nu au istoric
de boală cardiopulmonară reprezintă mai puţin de 12%
din toate cazurile de FA 10 . Cu toate acestea, în serii de
cazuri, proporţia cazurilor de FA izolată a fost uneori
mai mare de 30% 12 .
B. Incidenţă
În studiile prospective, incidenţa FA creşte de la sub
0,1% la persoane mai tinere de 40 de ani la mai mult de
1,5% la femeile peste 80 de ani respectiv 2% la bărbaţii