Ghidurile ESC - Media Med Publicis

• se adaugă spironolactona sau BRA, dacă nu sunt
deja administraţi;
• dacă nu este eficient, se încearcă administrarea
derivaţilor dihidropiridinici de generaţia a II-a.
Îngrijire şi supraveghere
(Tabelul 24)
• Un sistem organizat cu specialişti în îngrijirea
pacienţilor cu insuficienţă cardiacă determină
ameliorarea simptomatologiei specifice, reducerea
spitalizării (clasa de recomandare I, nivel de
evidenţă A) şi mortalităţii acestora (clasa de
recomandare IIa, nivel de evidenţă B).
O serie de studii randomizate şi controlate au demonstrat,
în general, că un sistem structurat de îngrijiri
ameliorează evoluţia pacienţilor, inclusiv calitatea vieţii
acestora, frecvenţa şi durata de urmărire şi supravieţuirea
232,321-325 . Totuşi, unele studii nu au reuşit să evidenţieze
vreun beneficiu în acest sens 326-329 . Au fost testate
variate modele (clinici de insuficienţă cardiacă,
vizite la domiciliu efectuate de către asistentele antrenate
în acest scop şi/sau supraveghere telefonică, îngrijire
multidisciplinară, extinderea serviciilor de îngrijire
la domiciliu şi telemonitorizarea). Nu este clar care
dintre aceste modele este cel mai bun. Cele mai bune
modele au fost cele bazate pe antrenarea asistentelor
medicale specializate în insuficienţa cardiacă, modele
care sunt şi cost-eficiente 323 .
Tabelul 24. Componentele recomandate ale programelor de îngrijire şi supraveghere (clasa de recomandare I, nivel de
evidenţă C)
• Utilizarea unei abordări multidisciplinare de echipă;
• Supraveghere vigilentă, prima vizită la 10 zile de la externare;
• Plan la externare;
• Creşterea accesului la îngrijirile de sănătate;
• Optimizarea terapiei medicale conform ghidului;
• Atenţionare precoce referitoare la apariţia semnelor şi simptomelor specifice (de exemplu telemonitorizare);
• Regim diuretic flexibil;
• Educaţie şi consiliere intensivă;
• Tratament intra-spital şi ambulator (bazat pe îngrijirea la domiciliu);
• Atenţie la startegiile comportamentale;
• Atenţie la barierele pentru obţinerea complianţei terapeutice;
Se pare că modelul optim depinde de circumstanţele
şi resursele locale şi dacă modelul este creat pentru subgrupuri
specifice de pacienţi (de exemplu cu insuficienţă
cardiacă severă, vârstă, comorbidităţi şi disfuncţie
sistolică a ventriculului stâng) sau pentru întreaga populaţie
cu insuficienţă cardiacă.
Reinternările neprogramate ale pacienţilor cu insuficienţă
cardiacă se datorează complicaţiilor medicale (de
exemplu, absenţa controlului hipertensiunii arteriale,
infecţiile, anemia şi disfuncţia renală), cauzelor legate
de condiţiile sociale (de exemplu, absenţa suportului social),
factorilor comportamentali (de exemplu, lipsa de
complianţă la medicamente, dietă sau alte modificări ale
stilului de viaţă) sau unor factori legaţi de planul de la
externare (de exemplu, o externare precoce, tratamentul
inadecvat sau lipsa de educaţie a pacientului şi o urmărire
ulterioară defectuoasă) 330 .
Deşi se poate obţine un acord de bază referitor la
conţinutul îngrijirilor necesare pacientului cu insuficienţă
cardiacă (de exemplu, toţi pacienţii vor trebui
consiliaţi în mod adecvat), organizarea va trebui adaptată
strâns nevoilor grupurilor de pacienţi şi resurselor
acestor organizaţii. În funcţie de sistemul local de îngrijire,
pare important să se determine care dintre furnizorii
de îngrijiri medicale este cel mai adecvat a fi implicat în
diferitele componente ale planului general. Asistentele
medicale şi alţi furnizori de servicii de sănătate pot juca
un rol important în aceste forme inovatoare de îngrijiri
medicale.
Bibliografie
1. The Task Force of the European Society of Cardiology.
Guidelines for the diagnosis of heart failure.Eur Heart J 1995;
16: 741-751.
2. The Task Force of the Warking Group on Heart Failure
of the European Society of Cardiology. The treatment of heart
failure. Eur Heart J 1997; 18: 736-753.
3. Remme WJ, Swedberg K. Guidelines for the diagnosis
and treatment of CHF. Eur Heart J 2001; 22: 1527-1560.
4. Working Group Report. How to diagnose diastolic heart
failure? European Study Group on Diastolic Heart Failure.Eur
Heart J 1998; 19: 990-1003.
5. Masterd A, Hoes AW, de Bruyne MC et al. Prevalence
of heart failure and left ventricular dysfunction in the general
population. Eur Heart J 1999; 20: 447-455.
6. McKee PA, Castelli WP, McNamara PM et al. The
natural history of congestive heart failure: the Framingham
study. N Engl J Med 1971; 285: 1441-1446.
7. McMurray J, McDonagh T, Morrison CE et al. Trends
in hospitalization for heart failure in Scotland 1980-1990. Eur
Heart J 1993;14:1158-1162.
8. Murdoch DR, Love MP, Robb SD et al. Importance of
feart failure as a cause of death. Changing contribution to
overall mortality and coronary heart disease mortality in Scotland
1979-1992. Eur Heart J 1998;19:18291935.
9. Cleland JG, Gemmell I, Khand A et al. Is the prognosis
of heart failure improving? Eur J Heart Fail 1999;1:229-241.
10. Cleland JG, Khand A, Clark A. The heart failure epidemic:
exactly how big is it? Eur Heart J 2001; 22: 623-626.
11. Cleland JG, Swedberg K, Follath F et al. The Euro-
Heart Failure survey programme - a survey on the quality of
care among patients with heart failure in Europe. Part 1:patient
characteristics and diagnosis. Eur Heart J 2003; 24: 442-463.
12. McDonagh TA, Morrison CE, Lawrence A et al.
Symptomatic and asymptomatic left-ventricular systolic dysfunction
in an urban population. Lancet 1997; 350: P829-
P833.
13. Senni M, Tribouilloy CM, Rodeheffer RJ et al. Congestive
heart failure in the community: trends and incidence
and survival in a 10-year period. Arch Intern Med 1999; 159:
29-34.
44