Ghidurile ESC - Media Med Publicis

fundamentul recomandărilor oferite. Având în minte
aceste aspecte, trebuiesc oferite următoarele informaţii
referitoare la medicaţie: ameliorarea va surveni gradat şi
va fi completă doar după câteva săptămâni, pentru unele
medicamente chiar luni, de tratament; este necesar ca
dozele de IECA, blocante ale receptorilor de angiotensină
şi beta-blocante să fie titrate gradat până la un nivel
ţintă ceea ce nu va ameliora direct simptomatologia
pacientului; în cazul în care survine deshidratarea
(diaree, transpiraţii profuze în condiţiile unor climate
calde) se vor reduce dozele de diuretice; modul în care
va trebui să acţioneze în condiţiile apariţiei hipotensiunii
arteriale simptomatice (reducerea dozei de diuretic
şi, dacă aceasta este necesar, reducerea temporară a
dozelor de IECA, blocante a receptorilor de angiotensină
şi betablocant); apariţia tusei ca şi modificări ale
senzaţiei gustative pot surveni în condiţiile tratamentului
cu IECA; evitarea agenţilor inflamatorii nesteroidieni
(inclusiv a coxibilor) în combinaţie cu IECA (în
condiţiile unui acces actual liber la aceştia); posibilitatea
utilizării de nitraţi în formă sublinguală sau spray ca un
tratament simptomatic tranzitoriu la debutul unei dispnee
acute sau în scop profilactic în anumite situaţii specifice.
De discutat efectele medicamentelor administrate,
dozele şi momentul administrării, efectele locale şi efectele
adverse, semnele de intoxicaţie, ce e de făcut în cazul
dozelor "uitate", auto-controlul.
Medicamente de evitat sau de administrat
cu precauţie
Următoarele medicamente sunt de evitat sau de
administrat cu prudenţă (în orice formă de insuficienţă
cardiacă) 186 :
(i) Antiinflamatoarele nesteroidiene şi coxibii;
(ii) Antiaritmicele de clasa I;
(iii) Antagoniştii de calciu (verapamil, diltiazem,
derivaţi de dihidropiridine de primă generaţie);
(iv) Antidepresivele triciclice;
(v) Corticosteroizii;
(Vi) Litiul.
Informaţii referitoare la repaus, efortul fizic şi antrenamentul
fizic
Repausul
Repausul fizic sau repausul la pat sunt indicate în
insuficienţa cardiacă acută sau în destabilizarea unei
insuficienţe cardiace cronice. Exerciţiile de mobilizare
pasivă sunt efectuate pentru a evita efectele rezultate din
imobilizarea prelungită la pat şi pentru a atenua riscul
de tromboză venoasă. Odată ce starea clinică a pacientului
se ameliorează, pot fi efectuate exerciţiile respiratorii
şi mobilizarea activă.
Efortul fizic
Pentru a preveni decondiţionarea musculară a
pacientului, dacă este stabil, acesta va fi încurajat şi
sfătuit despre modul în care să-şi desfăşoare activitatea
fizică zilnică şi cea din timpul liber pentru a nu induce
apariţia de simptome. Vor trebui descurajate eforturile
fizice intense sau izometrice şi activităţile sportive
competitive şi obositoare. Dacă pacientul este în activitate,
sarcinile sale de serviciu trebuiesc evaluate şi va
trebui sfătuit asupra modului în care aceste activităţi vor
putea fi continuate.
Antrenamentul la efort
Programele de antrenament fizic la efort sunt încurajate
la pacienţii stabili aflaţi în clasa NYHA II-III. În
activitatea practică, intoleranţa la efort din insuficienţa
cardiacă cronică are o etiologie multifactorială. Modificările
din periferie, mai mult decât performanţa ventriculului
stâng sunt determinanţi importanţi ai capacităţii
de efort. O serie de studii clinice şi mecaniciste şi o
serie de studii randomizate au arătat că efortul fizic
regulat poate creşte capacitatea fizică de efort cu 15-
25%, ameliorează simptomele şi percepţia asupra calităţii
vieţii la pacienţii cu insuficienţă cardiacă stabilă
clasele II şi III 187 (clasa de recomandare I, nivel de evidenţă
B). Nu au fost raportate efecte negative sau o
deteriorare semnificativă a hemodinamicii centrale în
cazul antrenamentului la efort.
Recomandări standardizate pentru antrenamentul fizic
la pacienţii cu insuficienţă cardiacă au fost deja emise
de către Societatea Europeană de Cardiologie 128 .
Antrenamentul la efort poate fi efectuat atât prin
metoda intervalului cât şi prin cea a efortului susţinut,
utilizându-se intensităţi de 60-80% din valoarea predeterminată
a frecvenţei cardiace de vârf. Metoda intervalului
de antrenament va determina o stimulare mai
intensă la nivelul muşchilor periferici decât cea obţinută
în cursul antrenamentului susţinut, dar fără să inducă un
stress cardiovascular sporit. Titrarea antrenamentului
trebuie să fie efectuată în ordinea: durată, apoi frecvenţă,
apoi intensitate. Detaliile sunt prezentate în
Tabelul 11.
Tabelul 11. Antrenamentul la efort
Antrenamentul în stadiul stabil
Frecvenţa şedinţelor
O serie de şedinţe scurte, multiple de 5-10 min vor fi recomandate la pacienţii cu stare generală compromisă; şedinţe
mai lungi (20-30 min) timp de 3-5 ori pe săptămână sunt recomandate în cazul pacienţilor cu o capacitate funcţională
bună.
Intensitatea şedinţelor de antrenament
Ameliorarea iniţială a capacităţii aerobe şi a simptomelor
în cadrul programelor tradiţionale survine la 4
săptămâni; timpul maxim necesar pentru a atinge răspunsul
de vârf în ceea ce priveşte variabilele fizice şi
cardiopulmonare este de 16 şi 26 săptămâni, respectiv;
apoi răspunsul este în platou. Au fost observate trei
stadii ale progresiei acestora: stadiul iniţial, stadiul de
ameliorare şi stadiul de menţinere.
În stadiul iniţial intensitatea trebuie păstrată la un
23