CarteaOrtopedietraumatologie

Tipul I – fractură produsă de o energie mică, cu o plagă până
la 1 cm, relativ puţin poluată.
Tipul II – fractură produsă de o energie moderată, cu o plagă
de peste 1 cm, fără deschidere largă a focarului, cu contuzia tegumentelor
şi evident poluată.
Tipul III – fractură produsă de o energie mecanică mare, cu
deschidere largă şi poluare microbiană, telurică.
III A – cu deschidere largă a focarului cu lambouri, dar care
pot fi recuperate cu ţesuturile locale.
III B – cu deschidere largă a focarului, cu defecte tegumentare;
închiderea focarului e posibilă numai prin plastie primară tegumentară.
III C –fractură deschisă gravă, cu lezarea vaselor magistrale
principale, care necesită o reparaţie chirurgicală de urgenţă, pentru
păstrarea sau amputarea segmentului.
Clasificarea fracturilor deschise după AO (1990):
Tipul I – fractură deschisă secundară.
Tipul II – fractură deschisă primară – o plagă cu marginile
contuzionate, de până la 5 cm.
Tipul III – plagă ce depăşeşte 5 cm, cu devitalizarea regională
a marginilor.
Tipul IV – plagă imensă, cu defect tegumentar primar.
Particularităţile fracturilor deschise
1. Prin plagă, fractura deschisă se contaminează cu diverse
forme de microorganisme, cu elemente telurice (sol, corpi străini
de diverse dimensiuni, resturi de haină şi alt.), fapt ce cauzează, de
multe ori, complicaţii septice (cca 25 %) de diverse grade de gravitate.
2. Microcirculaţia sangvină locală este dereglată cu mult mai
grav decât în fracturile închise cu aceleaşi localizări, îndeosebi în
fracturile deschise primare.
114