CarteaOrtopedietraumatologie

mural şi al acetabulumului, cauzată de mai mulţi factori. A fost
descrisă de Hunter în 1743, mult timp fiind considerată o boală a
bătrâneţii (morbus sinilis). T. Muller, în 1911, a numit-o arthrosis
deformans – denumire foarte frecvent utilizată şi în prezent.
Coxartroza ocupă I loc printre osteoartrozele articulaţiilor
mari şi constituie cca 25% din ele. În coxartroze, invaliditatea este
de 3 ori mai înaltă decât în artroza articulaţiei genunchiului şi de 7
ori – decât în artroza articulaţiei gleznei (V. Guriev, 1984).
Etiologie
Maladia este o patologie polietiologică, dar monopatogenică.
Cauze ale declanşării sunt un şir de patologii, iar în multe cazuri,
cauza rămâne necunoscută. Din aceste considerente, coxartrozele
sunt clasificate în primare şi secundare.
Coxartrozele primare se mai numesc şi idiopatice; cauza lor
pot fi unii factori de ordin general sau constituţional, care pe la
vârsta de 40 ani şi mai târziu conduc la dereglări metabolice ale
cartilajului formaţiunilor osoase ce formează articulaţia şoldului şi
apoi la destrucţia lui.
Coxartrozele secundare sunt consecinţe ale unor patologii,
traumatisme locale ale articulaţiei şoldului.
Patologiile congenitale ale şoldului:
displazia luxantă a şoldului (fig. 320);
displazia spondiloepifizară şi altele, de regulă, evoluează în
coxartroze secundare.
Coxartroza secundară poate surveni în urma unor patologii
vasculare şi traumatice ale şoldului:
epifizioliza capului femural;
osteocondroza capului femural – maladia Legg-Calve-Perthes;
luxaţii, fracturi-luxaţii ale capului femural;
fracturi de cap şi col femural;
fracturi ale cotilului.
547