CarteaOrtopedietraumatologie

lor, este indirect – cădere pe palmă, răsuciri forţate etc. Mai rar se
observă fracturi în urma traumatismului direct, care acţionează
transversal pe axa antebraţului. În aceste cazuri, fractura este
transversală, spiroidală şi se află la acelaşi nivel cu ambele oase.
Diagnosticul clinic se stabileşte relativ uşor în fracturile ambelor
oase. În aceste cazuri sunt prezente: deformarea axei, mobilitate
patologică în locul neflexibil şi crepitaţie. În fracturarea doar
a unui os, deformaţia lipseşte. Sunt prezente dureri în locul neflexibil,
la palpare se apreciază întreruperea axei osului fracturat şi
un „prag subcutanat”. Mişcările de rotaţie prezintă, local, crepitaţie
şi dureri acute. Datorită acţiunii divergente a muşchilor supinatori
şi pronatori, majoritatea fracturilor de antebraţ sunt însoţite de
rotaţia, angulaţia şi suprapunerea (încălecarea) fragmentelor.
Pentru a determina tipul fracturii, se efectuează un examen
radiografic cu includerea articulaţiei apropiate de locul fracturii
(fig. 97).
Tratamentul ortopedic este indicat în fracturile fără deplasare
sau cu deplasare minimă, în fracturile în care trebuie redusă numai
angulaţia. Toate fracturile cu deplasare necesită un tratament chirurgical,
cu efectuarea următoarelor manopere:
1) restabilirea curburilor normale ale radiusului;
2) menţinerea anatomiei de lungime între cubitus şi radius;
3) păstrarea axei de rotaţie a antebraţului.
Pentru fixarea fragmentelor se folosesc: tije centromedulare în
combinaţie cu aparatul Ilizarov din 2 inele. Cea mai recomandabilă
este osteosinteza funcţional-stabilă cu plăci cu şuruburi (fig. 98).
220