CarteaOrtopedietraumatologie

Diagnosticul clinic: antebraţul este în extensie şi, la privire,
alongat. Deformaţia este accentuată, nu se palpează capul olecranului;
în schimb, se palpează extremitatea inferioară a humerusului
şi coronoida. Diagnosticul se confirmă prin radiografia de profil.
Tratamentul este ortopedic. Sub anestezie generală de scurtă
durată, un asistent fixează braţul, iar altul face tracţiune de antebraţul
bolnavului. Chirurgul apasă cotul în jos şi înapoi, antebraţul
fiind încet flexat la 120–130.
Imobilizarea se aplică ca şi în luxaţia cu deplasare posterioară.
În caz de fractură a olecranului, este indicată reducerea deschisă
şi osteosinteza cu şurub sau hoban.
C. Luxaţiile cu deplasare posteriomedială a oaselor antebraţului
sunt incomplete, cu o deformaţie neînsemnată, şi se pot complica
cu leziunea nervului ulnar. Reducerea este ortopedică fără
dificultăţi, sub o anestezie generală de scurtă durată.
D. Luxaţiile cu deplasare posteriolaterală sunt rare; ele apar în
urma acţiunii directe a unui mecanism. Clinic se manifestă printr-o
deformaţie în linie transversală, proeminentă înăuntrul paletei
humerale.
Dereglarea funcţională e totală. Nervul radial poate fi elongat,
cu tulburări de sensibilitate.
Tratamentul este ortopedic, cu imobilizare ghipsată pe 10–12
zile.
II. Luxaţii divergente, în care un os al antebraţului se deplasează
într-o parte, iar celălalt os – în altă parte. Ele se întâlnesc rar
(fig. 90). Când se produc, ligamentele radioulnare superioare se
rup şi, prin înfundarea humerusului, cele două oase se deplasează
divergent. Clinic, cotul este mărit în volum anteroposterior, mişcările
sunt imposibile şi dureroase.
Reducerea se efectuează sub anestezie generală, prin manevre
inverse deplasării. În cazurile ireductibile, este necesară intervenţia
chirurgicală cu plastia ligamentului inelar.
215