CarteaOrtopedietraumatologie

nale, când nu există alte metode de salvare a segmentului bolnav.
Este obligatorie convocarea unui consiliu din 2–3 medici ortopezitraumatologi,
chirurgi, pentru a lua o decizie corectă în vederea
efectuării amputaţiei.
Nivelul de amputaţie se stabileşte individual pentru fiecare
caz, în funcţie de patologia ce cauzează această intervenţie chirurgicală,
viabilitatea tisulară şi altele. La etapa contemporană nimeni
nu se orientează după schemele recomandate intens multe decenii
pentru formarea bonturilor de protezare. Principiul de bază îi aparţine
lui N. Pirogov (1861): „...de amputat cât mai posibil de distal”.
Tehnologia contemporană de confecţionare a protezelor permite
adaptarea protezei la un bont de orice lungime.
Şi totuşi, sunt unele momente, respectarea cărora asigură protezarea
mai reuşită, mai eficientă, adică sunt unele niveluri mai
preferabile de amputare la fiecare segment.
La membrul superior amputarea va fi preferabilă:
la nivelul mâinii, degetelor: păstrarea fiecărui milimetru,
centimetru viabil de falange, îndeosebi la degetele I, II, III; păstrarea
unei lungimi mai mari a pârghiei oaselor I, II, III metacarpiene,
care ulterior vor permite falangizarea I raze metacarpiene;
la nivelul treimii inferioare a antebraţului;
la copii, din motivul că ulna creşte mai repede, este necesar
ca în timpul amputaţiei antebraţului ulna să se secţioneze mai proximal
cu 1,5–2,0 cm;
la braţ: amputarea la nivelul treimii inferioare şi medii.
La membrul pelvin amputarea va fi preferabilă:
la plantă: la nivelul Scharp, Lisfranc, Chopart (fig. 209);
la nivelul gambei: în treimea medie sau la trecerea treimii
medii în cea superioară, cu lungimea bontului nu mai mică de 7
cm, dar şi cel de 4 cm este mai preferabil decât dezarticularea la
nivelul genunchiului;
la nivelul coapsei: în treimea medie-inferioară, cu o bună
fixare a protezei şi cu mişcări în elementele protezei la nivelul
380