CarteaOrtopedietraumatologie

Cel mai frecvent ( de la 50% până la 70%), şocul traumatic
poate avea loc în traumatismele combinate, îndeosebi în traumatismele
combinate – radiaţionale şi chimice.
Evoluţia şocului traumatic este determinată de leziunile suportate
de cel traumatizat şi poate fi caracterizată prin următorii
factori şi valoarea lor:
hemoragiile interne şi externe pot urma imediat după acţiunea
factorului mecanic, ele devenind, la rândul lor, provocatoare
de şoc;
insuficienţa respiratorie acută, cauzată de lezarea cutiei
toracice, pulmonilor, căilor respiratorii;
aferentaţia masivă a impulsurilor din focarele leziunilor
spre sistemul nervos central, decompensându-l;
autoendointoxicarea organismului traumatizat din focarele
leziunilor, toxemia microbiană şi altele.
Factorii enumeraţi, fiind la început declanşatori ai şocului
traumatic, devin apoi momente decisive în patogenia acestei faze
(I) a maladiei traumatice acute.
Patogenia
Pe parcursul a sute de ani de studiere a şocului traumatic s-au
înregistrat peste 250 de teorii privind evaluarea patogeniei acestei
stări critice a celui traumatizat (Gh. Nazaren ko, 1997). În funcţie
de reacţia patologică, considerată ca principală în elucidarea patogeniei
şocului traumatic, aceste teorii pot fi clasificate în 3 grupe:
1) teoriile ce explică evoluţia şocului traumatic prin valoarea
hemoragiei declanşate, rapiditatea şi volumul de sânge pierdut;
2) teoriile care susţin sindromul neuro-reflector explică declanşarea
şi evoluţia şocului traumatic pe baza acţiunii traumatismelor
asupra sistemului nervos central al sinistratului;
3) teoriile ce tind să explice evoluţia şocului traumatic prin
endointoxicarea organismului traumatizat.
Aceste 3 grupe de teorii pot fi numite şi cele 3 teorii, deoarece
în fiecare grupă este luat ca bază un fenomen, o reacţie, pentru a
schematiza întreaga evoluţie a şocului traumatic.
141