CarteaOrtopedietraumatologie

e fermă, rigidă a fragmentelor osului fracturat (plăci cu co mpresie,
aparate externe etc.);
II – consolidarea secundară, care cuprinde toate fazele, inclusiv
a calusului moale de ţesut conjunctiv, cu o masă osoasă mult
mai mare (periostală, interfragmentară şi endostală).
Particularităţile fracturilor la copii
Fractura osului la copil are unele particularităţi, în funcţie de
specificul osului – mai hidratat decât osul adultului, mai puţin
mineralizat (deoarece oasele sunt în continuă creştere), mai bine
vascularizat (canalele Havers ocupă o mai mare parte din os decât
la adult). Periostul osului infantil este mai gros şi mai rezistent la
posibilele fracturi.
Datorită calităţilor specifice ale osului infantil, fracturile posedă
unele particularităţi:
1) se întâlnesc mai rar decât la adulţi şi constituie cca 20–
25% din toate traumatismele la această vârstă;
2) posibilităţile de compensare a organelor vitale la copil sunt
mai reduse, fapt ce cauzează formarea unor stări grave de decompensare
în unele fracturi (femur, bazin etc.), în comparaţie cu persoanele
adulte;
3) fractura în „lemn verde” este o fractură subperiostală, specifică
numai copiilor;
4) la copil pot avea loc fracturi în zona de creştere – fizară
(fig. 56), numite decolare epifizară (epifizioliză), cât şi după ea –
osteoepifizioliză (fig. 57);
119
Fig. .Zona fizară distală a
oaselor antebraţului.
Fig. . Delocarea epifizei
distale a osului radial.