CarteaOrtopedietraumatologie

ŞOCUL TRAUMATIC
Termenul choc a fost propus de francezul Le Dran în 1737,
care specifica prin el o stare de lovitură, un stres. În 1738, în literatura
de specialitate engleză apare termenul shock, care s-a bucurat
de o largă utilizare internaţională.
Şocul traumatic este un proces patologic tipic, ce s-a format la
om evolutiv, cauzat de leziuni corporale grave, şi se dezvoltă în
perioada acută a maladiei traumatice (Gh. Nazarenko, 1997). Din
prezenta definiţie se pot evidenţia unele poziţii-cheie:
şocul traumatic este un proces patologic tipic, deoarece el
are multe caracteristici comune cu alte şocuri, cauzate de alte etiologii
(combustional, compresional, hemoragic, alergic etc.), şi este
un component stereotipic al reacţiei organismului la acţiunea gravă
a factorilor extremi externi şi interni;
şocul traumatic este un proces patologic ce s-a format la
fiinţa umană evolutiv, faptul fiind datorat evoluţiei sistemului nervos
central al omului;
şocul traumatic este o manifestare clinică a leziunilor corporale
grave: traumatisme multiple, asociate, combinate cu decompensarea
funcţiei organelor vitale în diverse forme şi grade;
şocul traumatic se dezvoltă în perioada acută a maladiei
traumatice; odată cu el, începe şi discordanţa dintre intensitatea
proceselor metabolice în organe, ţesuturi şi asigurarea lor circulatorie
cu oxigen.
Frecvenţa şocului traumatic este în funcţie de gravitatea
leziunilor suportate de traumatizat. În traumatismele izolate şocul
traumatic are o frecvenţă de 1–3%, preponderent la bolnavii cu
fracturi de femur, de oase pelviene şi altele. În traumatismele multiple
(subgrupa A din politraumatisme) el se determină la cca 25%
din traumatizaţi, iar în traumatismele asociate (subgrupa B din
politraumatisme) până la 50% din toţi traumatizaţii.
140