CarteaOrtopedietraumatologie

turi fiziologice. Prin instabilitate precoce
subînţelegem instabilitatea vertebrală
ce se dezvoltă imediat după traumatism;
prin instabilitate tardivă – cea
care se dezvoltă după un timp oarecare de
la traumatism. Drept instabilitate neurologică este considerată instabilitatea
vertebrală care provoacă compresiunea formaţiunilor
nervoase. Instabilitate mecanică sau osteo-musculară înseamnă
instabilitatea ce scade toleranţa la eforturi axiale asupra coloanei
vertebrale. Se cunosc câteva concepţii biomecanice, care apreciază
coloana vertebrală ca un sistem stabilizator integral, în baza căruia
se efectuează evaluarea instabilităţii segmentului vertebral.
Holdsworth, în 1963, propune concepţia a două coloane vertebrale
de sprijin (fig. 147): zidul anterior b, alcătuit din elementele
vertebrale anterioare (ligamentul longitudinal anterior, corpul şi discul
intervertebral şi ligamentul longitudinal posterior), şi zidul
posterior a, alcătuit din arcurile vertebrale, apofizele transversale
şi spinoase, articulaţiile intervertebrale, ligamentele galbene, interşi
supraspinoase şi intertransversale, acordând rolul esenţial complexului
ligamentar posterior, de a cărui
integritate depinde stabilitatea unei
leziuni a coloanei vertebrale.
F. Denis (1983) a propus, în baza
cercetărilor biomecanice, concepţia a
trei coloane de sprijin (fig. 148):
coloana anterioară (A), alcătuită din
ligamentul longitudinal anterior, inelul
fibros şi porţiunea ventrală a corpului
vertebral, coloana mijlocie (B), alcătuită
din ligamentul longitudinal posterior,
inelul fibros şi porţiunea posterioară a Fig. 147. Concepţia biomecanică
a 2 coloane vertebrale de
corpului vertebral, şi coloana
posterioară (C), formată din arcurile sprijin (după Holdsworth).
vertebrale posterioare şi complexul de
ligamente posterioare
303