CarteaOrtopedietraumatologie

Clinica fracturilor oaselor pelvine
Fracturile grave de oase pelvine foarte frecvent (cca 30%) se
manifestă cu o stare de şoc traumatic, cu hemoragii intrapelvine
retroperitoneale, completate cu simptome locale ale leziunii.
Manifestările locale variază în funcţie de localizarea fracturii.
În fracturile izolate ale spinei iliace anterosuperioare (tip A),
fragmentul, prin acţiunea m. sartorius şi m. tensor fascia lată, poate
fi deplasat caudal; poate fi pozitiv sindromul Lozinski – bolnavul
nu poate ridica femurul pentru a păşi înainte, din cauza tensionării
acestor muşchi şi a durerilor ce le provoacă, pe când la mersul
înapoi aceste dureri lipsesc sau sunt minime.
În fracturile aripii osului iliac se poate determina, la palpare,
tentativa de a efectua mişcări; se poate constata crepitaţie osoasă,
se înteţeşte sindromul algic.
În fracturile oaselor pubiene, ischiatice, în afara durerilor în
focar, se poate manifesta, uni- sau bilateral, şi simptomul „călcâiului
lipit”.
În fracturile oaselor iliace, simfizei pubiene, cu implicarea şi a
articulaţiilor sacroiliace, uni- sau bilateral, apar dureri mai pronunţate
la compresiunea din lateral spre medial pe crestele iliace
(simptomul Verneuil), sau în tentativa de deplasare spre lateral a
cestelor iliace (simptomul Larey), la compresiunea anteroposterioară
a simfizei pubiene se poate determina, la palpare, diastază între
oasele pubiene.
Cele mai grave sunt fracturile de tipul C cu instabilitate rotaţională
şi verticală. Concomitent cu durerile pronunţate, în focarele
de fractură se constată dereglarea funcţiei ambelor membre pelvine.
La inspecţia bolnavului se poate determina asimetria pelvisului,
cu ascensiunea unuia din oasele coxale cu 2–3 cm. Determinarea
acestei deplasări craniale poate fi apreciată prin determinarea
distanţei de la spinele iliace superioare anterioare până la xifoidul
sternului.
Examenul clinic, de fiecare dată, este urmat de examinarea
radiografică a bazinului şi a şoldului suspectat la fractura în inci-
343