CarteaOrtopedietraumatologie

Sunt cunoscute mai multe teorii privind elucidarea complexităţii
reacţiilor patologice care se formează în organism în sindromul
EGT.
Teoria mecanică (clasică), propusă de L. Assochoff
(1893), explică fenomenul EGT prin faptul că globulele grăsoase
din focarul traumatismului nimeresc în lumenul venelor lezate şi
apoi sunt transportate de torentul sangvin în vasele pulmonare pe
care le obturează. Acest moment a fost confirmat ulterior prin
depistarea în globulele din vasele pulmonare a trigliceridelor
identice cu grăsimea neutrală a medulei osoase, ce diferă de
trigliceridele plasmatice. Mai mult, în formele „fulger” de EGT, la
necropsie, în vasele pulmonare s-au descoperit şi celule ale
medulei osoase (Gelin L.E. şi coaut., 1993).
Conform teoriei fermentative, în traumatisme, sursă pentru
formarea globulelor grăsoase sunt lipidele sângelui, care, sub
acţiunea lipazei, trec dintr-o formă subemulgată în globule. Embolii
de grăsime din medula osoasă activizează lipaza plasmei, iar hiperproducţia
ei (lipazei) mobilizează grăsimea din depouri cu
dezemulgarea ulterioară a ei. Acest fapt a fost confirmat experimental,
dar ulterior s-a constatat că nivelul majorat al lipazei plasmei
nu este factorul determinant în manifestarea clinică a EGT
(Carr I.B. şi coaut., 1990).
Şi studiile morfologice au demostrat că în EGT are loc o superutilizare
a factorilor de coagulare a sângelui. Concomitent cu
embolii grăsoşi, în vasele sangvine, inclusiv în capilare, s-au
determinat şi trombi de fibrină. Un rol important în dereglarea stării
de agregare a sângelui are heparina endogenă, care provoacă o
hipercoagulare, ce devine apoi coagulopatie de consum. Prin acest
fenomen se explică unele manifestări clinice ale EGT (peteşiile,
microemboliile, hemoragiile etc.).
S-a constatat că prezenţa în sânge doar a globulelor de lipide
libere nu poate confirma o embolie grăsoasă. Spre exemplu, D.
Levy (1990) a determinat globulinemie grăsoasă în 90% din cazurile
de fracturi de femur şi ale oaselor gambei, iar manifestări clinice
ale EGT – în doar 3–4% din cazuri. Nici până azi nu este clar
156