CarteaOrtopedietraumatologie

Luxaţiile traumatice ale aparatului locomotor (generalităţi)
Luxaţie – deplasare permanentă a două suprafeţe articulare,
care îşi pierd raporturile anatomice normale una faţă de cealaltă.
Noţiunea „permanentă” necesită a fi înţeleasă astfel: pierderea
contactului dintre suprafeţele articulare se păstrează până în momentul
constatării de către serviciul medical şi confirmării radiologice.
Desigur, această poziţie va dispărea după reducere şi nu va
mai fi permanentă.
Adesea, este luxat segmentul osos situat distal în această articulaţie,
iar luxaţia este numită în funcţie de acest segment (luxaţie
de braţ, de antebraţ, de femur etc.). Doar în 2 situaţii se consideră
luxat segmentul situat proximal: luxaţia porţiunii acromiale a claviculei
(fig. 40) şi luxaţia corpului vertebral (vertebra este situată
mai cranial) (fig. 39).
Luxaţiile sunt destul de frecvente, dar cu mult mai rare decât
fracturile (în raport de 1:8). În articulaţiile membrului toracic se
întâlnesc de 4 ori mai multe luxaţii decât în articulaţiile membrului
pelvin. Acest fapt se datorează, în primul rând, luxaţiilor frecvente
de cap de os humeral. La copii, datorită elasticităţii
aparatului capsulo-ligamentar al articulaţiilor, se întâlnesc mai
puţine luxaţii. Ele sunt rare şi la bătrâni, deoarece, din cauza
osteoporozei, osul mai uşor se fracturează decât se luxează.
Frecvenţa luxaţiilor este mai înaltă la bărbaţi, la vârsta de 30–65
ani.
Fig. 39. Luxaţia corpului
vertebral C5.
93
Fig. 40. Luxaţia extremităţii
acromiale a claviculei.