CarteaOrtopedietraumatologie

Ţinuta lordotică se caracterizează prin mărirea lordozei lombare,
bazinul este înclinat anterior mai mult de 60, suprasolicitarea
formaţiunilor posterioare ale coloanei vertebrale. Ca rezultat,
se formează o predispunere pentru apariţia unei instabilităţi lombare
degenerative, dezvoltarea spondilartrozelor, spondilolizei şi
spondilolistezelor, formarea neoartrozelor interspinoase (simp tomul
Baastrup).
Ţinuta scoliotică implică încurbarea funcţională a coloanei
vertebrale în plan frontal; se caracterizează prin asimetria omoplaţilor,
triunghiurilor taliei, deviaţie neînsemnată a axei coloanei
vertebrale în plan frontal. În poziţie culcată, diformitatea dispare
complet; radiografic, lipseşte rotaţia sau torsia vertebrală; se identifică
o dereglare funcţională ce se supune corecţiei.
Tratamentul în dereglările de ţinută este, în primul rând, profilactic.
Copiii cu dereglări de ţinută necesită o supraveghere medicală;
acestora le este indicată gimnastica curativă, înotul, formarea
unei ţinute corecte în timpul mersului şi şederii. În timpul lecţiilor,
învăţătorul trebuie să urmărească menţinerea unei poziţii corecte
în bancă a elevilor săi.
SCOLIOZA
Scolioza este „o diformitate complexă a coloanei vertebrale
cu încurbare laterală stabilă şi torsie vertebrală (fig. 226), schimbări
în ţesuturile neuromuscular şi conjunctiv, distopia organelor
interne, cu dereglări funcţionale şi organice de gravitate diferită,
cu afectarea psihicului şi cu handicap psihosocial”.
Incidenţa scoliozelor la copii constituie 10,2–27,6% din patologia
ortopedică (N.V. Kornilov, 2001). După datele lui Soucacos
(1997), în Grecia centrală şi de nord incidenţa scoliozei la copiii
de 9–14 ani este de 1,5–1,7%, inclusiv cu grad avansat – 0,8%. În
Japonia, incidenţa scoliozelor, confirmate radiografic, este de
1,37% la elevii claselor primare (A. Shioto, 1977). În Norvegia de
nord scoliozele structurale au o frecvenţă de 1,3% (A. Miller,
1978).
416