Download PDF - Churry-Burry

ar fi creat senzaţie.
Am ajuns în L-City înveselit şi nu prea obosit, pentru că dormisem
de la Torricelli încoace. Am luat-o pe drumul de centură de la staţia
Sud, apoi am coborât şi am luat-o pe Aleea de Jos, evitând
aglomeraţia de pe Şoseaua principală, şi m-am dus spre casă. Când
am trecut pe lângă tribunalul judecătorului Brody, m-am gândit să
intru să-l salut. Brody mi-e prieten vechi şi amândoi am avut parte de
câte o amputare. După ce şi-a pierdut un picior, s-a retras ca
judecător şi-a avut succes. Nu exista pe vremea aia în L-City alt
judecător, în afară de Brody, care să nu fi avut şi alte afaceri pe lângă
funcţia de la tribunal, măcar acolo o contabilitate sau vânzarea de
asigurări.
Dacă doi oameni veneau cu o plângere la Brody şi el nu-i putea
convinge că judecata lui e corectă, le dădea onorariul înapoi, iar dacă
se luptau, le arbitra duelul fără să pretindă nimic, încercând totuşi să-i
convingă să nu folosească cuţitele până la declararea luptei.
Nu era în tribunal când am venit eu, dar avea toca pe birou, semn
că era prin zonă. Am dat să plec, când am fost oprit de un grup care
intra. Erau nişte stilyagi. Era şi o fată cu ei şi un bărbat mai în vârstă
pe care-l împingeau de colo-colo. Era răvăşit, iar hainele aveau ceva
special, care îl dădea de gol că e turist.
Şi pe atunci erau turişti. Nu mulţi, dar erau câţiva care veneau de
pe Pământ, stăteau la un hotel o săptămână şi se întorceau cu
aceeaşi navă sau o aşteptau pe următoarea. Cei mai mulţi se distrau
la cazinouri, după ce vizitaseră în prima zi toate locurile mai
interesante şi făcuseră o plimbare prostească ieşind la suprafaţă,
plimbare nelipsită pentru orice turist care vine pe Lună. Majoritatea
lunarilor nu-i bagă în seamă şi le trec cu vederea ciudăţeniile.
Băiatul cel mai mare, de vreo optsprezece ani, probabil şeful lor,
îmi zise:
— Unde e judecătorul?
— Nu ştiu. Văd că nu e aici.
Îşi muşcă buzele, părând încurcat.
— Ce se întâmplă? i-am zis.
— O să-l eliminăm pe individul ăsta, îmi zise sobru. Dar vrem să ne
confirme judecătorul decizia.
— Căutaţi-l prin cârciumile din împrejurimi. Cred că-l găsiţi voi.
Un băiat cam de paisprezece ani îmi zise:
— Nu sunteţi dumneavoastră gospodin O'Kelly?
— Ba da.
— De ce să nu-l judecaţi dumneavoastră?
Cel mare parcă se linişti.
— Ce ziceţi gospodin, vreţi?
Am ezitat. Sigur, fusesem judecător uneori, cine n-a fost? Dar nu
prea mă încânta responsabilitatea asta. Şi totuşi, mă deranja să-i aud
pe copiii ăştia vorbind despre eliminarea unui turist. Chestia asta n-ar
fi dat bine.
M-am hotărât să intru în joc. Dacă-i bal, bal să fie. I-am zis
turistului:
— Mă acceptaţi ca judecător?
Păru surprins.
— Am de ales?
— Bineînţeles, i-am spus calm. Nu vă aşteptaţi să vă ascult dacă
nu-mi acceptaţi judecata. Eu nu vă forţez, e viaţa dumneavoastră, nu
a mea.
Iar păru surprins, dar nu era speriat.