Download PDF - Churry-Burry

înţelegea nimic despre ce-i spuneam şi mai era şi plin de idei
preconcepute, care nu se potriveau realităţii, şi nici măcar nu-şi
dădea seama cât e de îngust la minte?
— Stu, am zis, hai să le luăm pe rând. Nu există legi locale, cum le
zici tu, aşa că nu poţi fi condamnat la moarte conform lor. Ofensa ta
nu a fost un fapt obişnuit, am ţinut seama doar de ignoranţa ta. Şi nu
a fost făcut nimic la voia întâmplării, altfel băieţii ăia te-ar fi târât
până la cea mai apropiată ecluză de presiune zero, te-ar fi împins
afară şi adio, prietene! Dar ce-au făcut ei, te-au adus la judecată, au
ţinut seama de părerea unui judecător – buni băieţi! – şi au plătit din
buzunar ca să aibă loc un proces pentru tine. Şi nici nu au bombănit
când verdictul nu a fost cel aşteptat de ei. Ţi-e clar, acum?
Zâmbi şi-am văzut că făcea gropiţe la fel ca profesorul. M-am
trezit că-mi plăcea tot mai mult de el.
— Nu înţeleg nimic, din păcate. Parcă am intrat în Ţara Oglinzii
Magice.
Mă aşteptam să zică asta. Am fost pe Pământ şi ştiam cum
gândesc pământenii. Ei vor să existe o lege, o lege tipărită pentru
fiecare împrejurare. Au legi chiar şi pentru probleme personale cum ar
fi contractele. Pe bune! Dacă un om nu este de cuvânt, cine să facă
un contract cu el? Mai are el reputaţie?
— Noi nu avem legi, i-am spus. Nu ni s-a permis asta niciodată.
Avem obiceiuri, dar ele nu sunt scrise şi nu sunt obligatorii – sau mai
bine zis, se impun singure, pentru că reprezintă pur şi simplu modul în
care trebuie să fie lucrurile în condiţiile existente. Am putea spune că
obiceiurile noastre sunt legi naturale, care indică modul în care un om
trebuie să se comporte ca să rămână în viaţă... şi care te-au adus pe
tine la un pas de vid.
Clipi, gânditor.
— Eşti bun să-mi explici, totuşi, legea naturală pe care am violato?
Ar fi mai bine să înţeleg... pentru că altfel mă întorc la nava cu care
am venit şi rămân acolo până la data de plecare. Să mă asigur că numi
primejduiesc viaţa.
— Sigur că da. E atât de simplu încât, odată ce ai înţeles-o, nu o să
mai fii niciodată în pericol din cauza ei. Noi suntem două milioane de
bărbaţi şi mai puţin de un milion de femei. Un fapt fizic fundamental,
ca piatra sau vidul. Bun, adaugă acum ideea tanstaafl-ului. Când
lucrurile nu se găsesc, cresc preţurile. Femeile sunt rare pe-aici, nu
ajung la toată lumea şi din cauza asta reprezintă lucrul cel mai
valoros de pe Lună, sunt mai preţioase decât gheaţa sau aerul, pentru
că bărbaţilor nu le pasă dacă trăiesc sau mor, dacă n-au pentru cine
s-o facă. Viaţa lor fără femei e pustie. Nu vorbesc de ciborgi, care nu
sunt oameni. Mă rog, tu poţi să-i consideri cum vrei. Deci, ce sentâmplă,
ţine cont că lucrurile au fost şi mai rele când obiceiul ăsta sa
impus singur, în secolul douăzeci. Pe atunci, raportul bărbaţi-femei
era de zece la unu sau mai rău. Apoi s-a întâmplat ceea ce se
întâmplă în închisori, unii bărbaţi s-au îndreptat spre alţi bărbaţi, dar
nu pentru multă vreme, pentru că problema a rămas deschisă. Cei
mai mulţi bărbaţi vor femei şi nu caută înlocuitori, atât timp cât există
şansa de a avea lucrul de care au nevoie cu adevărat.
Au devenit atât de nerăbdători, încât erau în stare să ucidă pentru
dorinţele lor. Bătrânii povestesc că au fost multe crime înfiorătoare pe
vremea aia, de ţi se furnică pe şira spinării dacă stai să auzi toate
poveştile. Dar, după un timp, cei rămaşi în viaţă au găsit o modalitate
de a rezolva lucrurile şi conflictele s-au liniştit. La fel de simplu ca şi
gravitaţia. Cei care s-au adaptat au trăit, cei care nu s-au adaptat au