Download PDF - Churry-Burry

— Bine, Mike, ţinem legătura. Am să găsesc un telefon undeva.
Am să tastez MYCROFTXXX, dar n-am să vorbesc, aşa că nu răspunde.
— Mulţumesc, Man, prietenul meu cel mai bun. Balşoie spasiva.
— Pe curând, Mike.
Am luat-o în sus, dar mi-am dat seama că nu doream tovărăşia
nimănui, mi-am pus costumul de presiune, am găsit un cablu lung de
telefon, l-am cuplat la cască, înfăşurându-l pe braţ şi am ieşit. Ştiam
un telefon de serviciu în baraca militară de dincolo de ecluză, m-am
cuplat la el, am tastat numărul lui Mike şi am ieşit afară. M-am pitit în
umbra barăcii şi am privit spre Terra. Era ca de obicei la jumătatea
cerului din vest, arăta ca un semicerc mare şi strălucitor, la trei zile
după Pământul nou. Soarele coborâse înspre orizontul vestic şi
strălucirea lui mă împiedica să văd clar Terra. Nu-mi era de ajuns
viziera căştii, aşa că m-am tras înapoi, mai în spatele barăcii, departe
de ea, până când am văzut Terra pe deasupra barăcii. Deşi Soarele
făcea un ecran, se vedea destul de bine acum. Lumina solară tăia
partea de sus a Africii, astfel încât punctul orbitor se afla la nivelul
solului, nu era prea rău – dar polul sud era de un alb atât de orbitor,
încât nu puteam să văd prea bine America de Nord, care era luminată
doar de Lună.
Mi-am întors capul şi mi-am pus binoclul căştii – unul bun, marca
Zeiss, care aparţinuse Temnicerului-şef.
Sub ochii mei se întindea America de Nord, ca o hartă
fantomatică. Nu erau nori deasupra ei, puteam să văd oraşele, puncte
strălucitoare fără margini. Opt şi treizeci şi şapte de minute...
La nouă fără zece, Mike începu numărătoarea inversă, nu îi
consuma atenţia, o avea programată automat, dinainte.
8: 51 – 8: 52 – 8: 53... un minut – 59-58-57... jumătate de minut –
29-28-27... zece secunde – 9-8-7-6-5-4-3-2-1...
Şi deodată, reţeaua explodă în luminiţe ca nişte diamante
strălucitoare!
26
I-am lovit atât de tare încât nu era nevoie de binoclu ca să vezi
spectacolul. Am rămas cu gura căscată câteva secunde, apoi am
îngăimat: Boje moi! 60 în şoaptă şi plin de respect. Douăsprezece
lumini foarte strălucitoare, foarte intense şi foarte albe, într-o zonă
perfect dreptunghiulară. S-au intensificat în strălucire, apoi au pălit,
au trecut spre roşu într-un timp care părea că nu are sfârşit. Mai erau
şi alte luminiţe, dar pe mine mă fascina reţeaua aceea atât de
perfectă, încât nu le-am dat nici o atenţie.
— Da, aprobă Mike, plin de mândrie. La fix. Poţi vorbi acum, Man.
Nu mai sunt ocupat. Doar cu ajustările.
— Am rămas fără cuvinte. E vreo ratare?
— Încărcătura de la lacul Michigan a fost lovită în sus şi lateral, dar
nu s-a dezintegrat. Va ateriza în Michigan, nu mai am controlul asupra
ei, şi-a pierdut transponderul. Încărcătura pentru strâmtoarea Long
Island numărul unu a mers direct la ţintă. Man, pot să le deviez în
Atlantic pe cele care urmează şi să trec pe lângă flotă. S-o fac? Am la
dispoziţie unsprezece secunde.
— Ah! Da! Dacă poţi cruţa flota.
60 Dumnezeul meu (în 1. rusă în text).